Profit de 1,7 milioane de lei pentru societatea care administrează BTarena

Autor  admin   în       1 year în urmã     742 Vizualizări.  

Societatea Sala Polivalentă SA, care administrează BTarena, a încheiat exercițiul financiar 2022 cu un profit de 1,7 milioane de lei, asta în ciuda instabilității economice care a marcat piața de evenimente anul trecut cauzată de pandemia COVID 19. 

Astfel, la sfâșitul anului trecut, societatea a înregistrat venituri totale de 5.570.000 de lei, cu 363.000 de lei mai mult decât s-a estimat prin bugetul rectificat, și un profit brut de 1.745.000 de lei, cu 426.000 de lei mai mult decât estimarea.

Cu aceste rezultate financiare, BTarena este singura sală polivalentă din România care încheie anul 2022 pe profit.

DECLARAȚIE

„Ca politică managerială, am încercat să ne focusăm pe gestionarea eficientă a resurselor umane, ne-am propus să fim mai eficienți în general, chiar și în materie de costuri, astfel încât să nu ne pierdem competitivitatea pe o piață și așa afectată de scăderea vânzărilor și creșterea costurilor. Cifrele contabile pe anul 2022 ne dau dreptate și arată că BTarena a rămas un punct important pe harta Europei Centrale și de Est când vine vorba de organizarea evenimentelor”.

Ionuț Rusu, directorul societății Sala Polivalentă SA

48

de evenimente cultural-artistice au fost organizate anul trecut în Sala Polivalentă din Cluj.

În 2022, în Sala Polivalentă au fost organizate 48 de evenimente cultural-artistice, târguri, expoziții, campionate, festivități de absolvire, examene admitere etc. Aici au fost incluse concertele unor artiști precum Sting sau Al Bano & Romina Power, Campionatul European U21 la tenis de masă, World Challenge Cup la gimnastică ritmică, Transylvania Open 2022,  la care se adaugă meciurile echipei de baschet “U”-BT din campionatul intern, Champions League și 7days EuroCup. Astfel, a rezultat un grad de ocupare 85 la sută.

peste 10.000

de spectatori au fost înregistrați la un meci de baschet disputat de ”U” BT în Sala Polivalentă, record de spectatori înregistrat vreodată la un sport de sală din România.

De altfel, de partidele pe care echipa de baschet le-a disputat în sferturile de finală ale Champions League, împotriva germanilor de la MHP Riesen Ludwigsburg, se leagă și recordul de spectatori înregistrat vreodată la un sport de sală din România: peste 10.000 de spectatori.

Dotări ultramoderne 

Din 2023, BTarena beneficiază de un sistem de iluminat de ultimă generație, identic cu cele instalate pe Allianz Arena (Germania) sau Amsterdam Arena (Olanda). Printre cele mai importante noutăți se numără creșterea nivelului de iluminat de la 1400 la 3500 de lucși pentru a corespunde transmisiilor la calitate UHD (4K), dar și instalarea a 88 de proiectoare RGBW LED UNIflood, produse de Philips Signify, care se pot programa pentru show-uri de lumină dinamice, integrate și sincronizate cu muzica.

Sistem inteligent de citire a numerelor de înmatriculare la BTarena

Tot în acest an, parkingul de sub BTarena a fost dotat cu un nou sistem inteligent de citire a numerelor de înmatriculare, astfel încât experiența vizitatorilor să fie cât mai bună, iar timpii de așteptare pentru intrare și ieșire să fie scurtați. În același timp, posesorii de mașini electrice beneficiază de noi stații de încărcare, bazate pe ultimele tehnologii în domeniu.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.