„Produs de Cluj” ajunge în acest weekend în cartierul Mănăștur. Vor fi și produse de post
Asociația „Produs de Cluj” vine în sprijinul celor care cinstesc Postul Nașterii Domnului așa cum au apucat de la înaintași și aduce la Cluj Napoca preparate alimentare potrivite acestor zile. Evenimentul are loc în acest weekend (22 – 24 noiembrie), în parcarea supermarket-ului Supeco, cartierul Mănăștur.
Ce puteți găsi în parcarea Supeco
Zacuscă din vinete, hribi, fasole sau pește, dulcețuri și siropuri naturale, miere de albine, dar și dulciuri pregătite după rețete tradiționale, pentru a respecta credința și voința creștinilor. Vin fiert și articole realizate din lavandă și necesarele cojoace, căciuli și pulovăre din lână, precum și cosmeticale naturale.
Nu lipsesc, nici de astă dată, obiectele de artizanat, costume populare și podoabe lucrate de mână.
Pentru cei care nu postesc, vor exista și comercianți cu produse din carne și brânzeturi.