Probleme după prima zi. Noul tren electric inaugurat ieri în prezența premierului și ministrului Transporturilor n-a mai pornit în această dimineață

Călătorii care așteptau, în această dimineață, trenul electric Alstom Coradia Stream, inaugurat cu doar o zi înainte cu premierul și ministrul Transporturilor la bord, au fost nevoiți să-și schimbe planurile. Trenul, care trebuia să plece din București spre Brașov la ora 5:40 și să parcurgă traseul în două ore și jumătate, a fost anulat din cauza unor erori apărute în computerul de bord.
Potrivit unui anunț al Autorității pentru Reformă Feroviară (ARF), a fost vorba de „erori afișate de computerul de bord”. Mai precis, sistemul trenului nu s-a resetat în timp util după tractarea la depou și decuplarea locomotivei de manevră. Pasagerii afectați au fost redirecționați către următorul tren programat, cu o întârziere de 30 de minute.
„Trenul nou a trebuit să fie anulat în această dimineață în urmă unor erori afișate de conputerul de bord care nu s-au resetat în timp util, după tractarea la depou și decuplarea locomotivei de manevră. Călătorii au fost redirijati către următorul tren programat cu 30 min mai târziu”, se arată într-un anunț al ARF, citat de economedia.ro.
Inaugurare cu fast
Trenul Coradia Stream preluat de ARF și pus în circulație (din lotul de 37 trenuri contractate în martie 2022) nu are în prezent vreo rezervă tehnică, până la intrarea în parc a următoarelor trenuri.
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, și premierul Marcel Ciolacu au inaugurat noul tren miercuri dimineață. Aceștia au călătorit de la București la Braşov, cu primul tren electric achiziţionat în ultimii 35 de ani, și primul nou în ultimii 22 de ani.
Modelul Coradia Stream este primul tren furnizat de către firma producătoare Alstom Ferroviaria S.p.A. pentru transportul feroviar de pasageri din România, în cadrul contractului de achiziție încheiat și derulat de către ARF.
