Probabil doar coincidențe. Șefi de instituții publice cu rude în companii private care au câștigat licitații cu instituția

Autor  Tudor Știrbu   în       1 year în urmã     7239 Vizualizări.  

Primăriile și, în general, instituțiile de stat sunt mari familii. Soții iau masa împreună la cantină, apoi trec prin birouri să își salute părinții. Sau copiii, sau verișorii, mătușile etc. Ați prins ideea. Dacă nu sunt toți în aceeași instituție, mai există posibilitatea angajării în regii sau companii subordonate. Fenomenul se numește nepotism și se manifestă inclusiv la Cluj, orașul cel fain.

Pentru cei care însă, dintr-un motiv sau altul, nu prind un job la stat, există și varianta companiilor private bine racordate la banul public. Nu de alta, dar să fie predictibilitate și siguranță.

Astăzi vă prezentăm două situații. Nu spunem că sunt definitorii. Dimpotrivă, ar putea fi doar coincidențe. El/ea la instituția publică, ruda la compania privată care a câștigat licitația cu instituția publică. Așa cum veți vedea, am încercat să aflăm realitatea chiar de la cei implicați, dar unul ne-a închis telefonul, celălalt a promis că resună și nu a mai făcut-o.

Cazul Șurubaru. Gheorghe Șurubaru este fost viceprimar și actual city-manager al municipiului Cluj-Napoca. Din această poziție, el are în subordine tot ce înseamnă ecologie urbană, salubritate, salubrizare, spații verzi. În ceea ce privește spațiile verzi, cel mai mare contractor este Eco Garden. Compania a câștigat licitația pentru întreținerea spațiilor verzi din întregul municipiu. Acolo însă o descoperim pe Georgiana Șurubaru, nora city-managerului. Altfel spus, soția lui Bogdan Șurubaru, fiul liberalului de la Primărie. Am cerut referințe despre Georgiana și au fost bune. „Este una dintre cele mai competente angajate de la Eco Garden”, ni s-a spus. Excelent!

Media9 l-a contactat telefonic, vineri, 3 februarie, pe administratorul public al orașului, Gheorghe Șurubaru. Acesta nici măcar n-a așteptat să audă întrebarea până la final și a închis telefonul.

Cazul Marc. Marinela Marc este șefa Inspectoratului Școlar Județean și consilier local, liderul grupului PNL din deliberativul județean. O persoană foarte apreciată, pentru că este și foarte dedicată. În subordinea Consiliului Județean se află ADI Eco Metropolitan, asociația care a organizat licitațiile pentru noul operator de salubritate. O singură firmă are mai nou monopol, Supercom, operează și la Câțcău, și la Triteni, și la Cluj-Napoca. Ei bine, la Supercom a fost angajat într-o funcție de conducere Mircea Marc, soțul doamnei din PNL.

Și despre domnul Marc se aud lucruri lăudabile; are o mare experiență în cadrul companiilor care ridică deșeuri. A lucrat la s.c. Rosal Group s.r.l., unde avea un venit anual între 38.797 (în 2016)  și 62.795 de lei (în 2019), conform declarațiilor de avere ale soției sale.

Soții Marinela și Mircea Marc, la nunta fiului administratorului public Gheorghe Șurubaru, Bogdan, cu Georgiana, din august 2021. Foto: Arhivă personală Facebook

În 2020, declarația de avere a șefei ISJ Cluj arată că Mircea Marc a lucrat o perioadă la firma Rosal (venit anual de 35.280 de lei – n.r.), după care s-a transferat la ADI Eco Metropolitan, entitate creată de Consiliul Județean Cluj.

În 2021, soțul șefei ISJ Cluj a lucrat tot la ADI Eco Metropolitan și a avut un venit de aproximativ 50.000 de lei. În acest an, s-a transferat la Supercom, firma care a câștigat licitația organizată de ADI Eco Metropolitan.

Reporterul Media9 a încercat să o contacteze telefonic pe șefa ISJ Cluj, Marinela Marc, pentru un punct de vedere. A făcut-o vineri, de mai multe ori, și luni, de două ori. Deși a promis că va răspunde, n-a făcut-o până la ora redactării acestui articol. Îi vom publica reacția atunci când ea va veni.

UP DATE. Șefa ISJ Cluj, Marinela Marc, ne-a sunat, luni seara, și a transmis că soțul său n-are nicio legătură cu materialul redactat de Media9.

Și că e implicat în tot ceea ce face, iar relațiile pe care le-a avut cu ADI Eco Metropolitan au fost doar de natură profesională. Marinela Marc a mai spus că nu s-a interpus în traiectoria profesională a soțului său, „nu cred că-l cunoașteți, n-ar vrea asta nici în ruptul capului. Soțul meu e un tip foarte dedicat și se implică în tot ceea ce face. E un profesionist în munca lui. Cum să-l promovez eu? Eu nu puteam să fac asta”.

Trebuie spus, totuși, că mesajul doamnei Marilena Marc vine după multe stăruințe ale reporterului Media9 de a o contacta.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.