Privilegiul. Un sens esențial pe care îl putem da acum agoniselii noastre

Nu avem decât să ne bucurăm de statutul ăsta de cetățeni izolați în casă.

Trebuie să conștientizăm că nu ni se cere să jertfim nimic mai mult decât libertatea de mișcare și plăcerea socializării.

În toate zilele astea lungi și apăsătoare de izolare, de fapt nouă NU ni se cere să fim într-o secție de spital, fără mănuși sau cu o mască improprie.

Această distanțare socială, pe care avem tendința imediată de a o percepe ca pe impunere, se transformă din această perspectivă într-un adevărat dar, într-un privilegiu.

Este un drept al nostru de a nu fi obligați să fim expuși molimei. Nu ne dăm seama de bucuria pe care ar trebui să o simțim în fiecare clipă plictisitoare petrecută în casă, pentru că ea înlocuiește o clipă de groază în care am fi puși să alegem între salvarea de vieți omenești sau propria noastră supraviețuire.

Acum avem dreptul de a ne salva pe noi înșine. Dacă am face parte din serviciile de urgență fie ele medicale sau de intervenție, protecție etc. nu am avea acest privilegiu. Deoarece în acel caz soarta lumii ar depinde într-o oarecare măsură de sacrificiul nostru, indiferent de suportul logistic pe care l-am avea pus la dispoziție.

E o diferență esențială între oricare dintre noi și toți cei care se trezesc dimineața cu această misiune în față. Acum e momentul acela din viața noastră în care trebuie să realizăm ce privilegiu uriaș avem pentru că nu suntem puși să stăm în fața morții. Acum e momentul să-i fim recunoscători sorții și să facem ce ne stă nouă în putință. Să stăm în casă. Și să ne implicăm după puterile noastre.   

Donând acum pentru o mască sau pentru un combinezon, nu facem altceva decât să ne cumpărăm siguranța de a întâlni un doctor lângă patul în care vom ajunge, dacă avem ghinionul de a contracta boala. Nu cumpărăm o mască pentru a ajuta un sistem din nefericire incapabil să susțină material această provocare. Noi cumpăram de fapt o șansă la viață a cuiva. A unui medic și, implicit, cel puțin a unui pacient. Care ar putea la un moment dat să fie chiar unul dintre apropiații noștri. Sau chiar noi înșine.

E un sens esențial pe care îl putem da acum agoniselii noastre. A sosit în sfârșit momentul în care banii noștri contează la cel mai profund nivel. Bani noștri ne pot salva viața. Investite printr-un circuit, orele de la serviciu pot acum să ne ajute să trăim. Nu să prosperăm. Să trăim. E un adevăr cinic și simplu. Zguduitor de simplu, munca din toți acești ani a ajuns să conteze. Nu e puțin. E de fapt cea mai esențială investiție. Și care poate fi făcută doar acum. Pentru că doar acum banii fiecăruia contează cu adevărat.

Doar acum avem privilegiul de a ne salva viața cu ei.

Dan Clinci este președintele Asociației Urbannect, membră a grupului Un singur Cluj.

 Dan Clinci, arhitect

Dan Clinci este născut în Cluj, este absolvent al Facultății de Arhitectură și Urbanism din Cluj-Napoca, membru al Ordinului Arhitecților din România, filiala Transilvania, coordonator de concursuri de arhitectură pentru spațiul public Someș, Turnul Pompierilor, Parcul Etnografic, Parcul Feroviarilor, strada Kogălniceanu. Președinte al Asociației Urbannect, care activează în proiecte ca Vamos a la playa, Celebrating community, Agro hub, Facem nebrazi. Expert al programului european Eucanet. Are preocupări în reconversia țesutului urban inert, activare a implicării cetățenești.