Primul tren electric regional a ajuns în România și poate fi vizionat timp de o zi înainte de a fi pus în circulație. 23 de rame vor conecta Clujul cu orașe din Transilvania

Autor  admin   în       1 lunã în urmã  

Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a anunțat, luni, că primul tren electric regional PESA 655-5 (RE-R103), produs de către constructorul polonez PESA, a ajuns în România.

Acesta face parte din lotul celor 62 trenuri destinate traficului regional și suburban, contractate de Autoritatea pentru Reformă Feroviară, în luna ianuarie 2024.

Contractul este împărţit pe trei loturi
  • Lotul 1 – 20 rame electrice regionale RE-R, destinate transportului feroviar de călători pe rutele Bucureşti Nord – Ploieşti Sud – Adjud, Iaşi – Paşcani – Suceava, Bacău – Paşcani;
  • Lotul 2 – 23 rame electrice regionale RE-R, destinate transportului feroviar de călători pe rutele Braşov – Gheorgheni, Arad – Timişoara – Caransebeş, Huedin – Cluj – Bistriţa;
  • Lotul 3 – 19 rame electrice regionale RE-R, destinate transportului feroviar de călători pe rutele Bucureşti Nord – Ploieşti Vest – Braşov, Bucureşti Nord – Roşiori, Bucureşti Nord – Bucureşti Obor/Fundulea, Constanţa – Feteşti.

Compania PESA, liderul pieței poloneze de producție de vehicule feroviare, a respectat prevederile contractuale cu privire la termenele de livrare a primei rame, în vederea efectuării operațiunilor de testare și omologare, subliniază cei de la ARF.

Aceștia informează că rama electrică de scurt parcurs PESA 655-5 poate fi vizionată – pentru prima dată – în cadrul Conferinței de Operatorie Feroviară & Material Rulant, organizată de Club Feroviar, la Oradea, în zilele de 21 și 22 mai 2025.

3,23

miliarde de lei, fără TVA, reprezintă valoarea totală a contractului pentru achiziționarea celor 62 de trenuri PESA

Pe 30 ianuarie 2023, reprezentanţii Autorităţii pentru Reformă Feroviară (ARF) şi ai producătorului polonez de material rulant Pojazdy Szynowe Pesa Bydgoszcz Spolka Akcyjna (PESA) au semnat contractul de achiziţie a 62 de rame electrice regionale (RE-R).

Valoarea totală a proiectului este de 3,23 miliarde lei, fără TVA, iar finanţarea este asigurată din Programul Transport (PT) 2021 – 2027, cu cofinanţare de la bugetul de stat.

Foto: Club Feroviar

 

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.