Primul bloc care se aprobă în 2021. Șase etaje aproape de centru

Autor  Ionel Lespuc   în       3 years în urmã     2211 Vizualizări.  

Consiliul Local se reunește luni pentru a oferi 120.000 de lei Serviciului Mobil Urgență Reanimare și Descarcerare (SMURD), dar aprobă cu acest prilej și trei planuri urbanistice de detaliu (PUD). Este vorba despre un bloc și despre două case.

Blocul ar urma să fie edificat pe strada Traian și respectă prevederile planului urbanistic general (PUG): fiind o zonă de regenerare urbană, locul caselor este luat de clădiri mai înalte. Cea care urmează să fie aprobată este în ton cu cele deja construite pe artera din apropierea centrului: șase etaje. De fapt, subsol, parter, cinci etaje întregi și unul retras.

Proiectul aparține societății Solaris Real Estate Development, despre care am mai scris. Așa cum se poate vedea, nu se forțează indicii urbanistici la maximum la nicio investiție. Antreprenorul a anunțat că va începe să construiască în martie și că va finaliza imobilul în decembrie 2021.

604

metri pătrați are parcela pe care se va edifica noua clădire. Terenul rezultat din comasarea a trei parcele se află pe partea dinspre Someș, nu departe de podul spre Piața Abator. Frontul la stradă este de 25 de metri.

Investitorul a fost de acord să doneze Primăriei 120 de metri pătrați, pentru o eventuală lărgire a străzii Traian în viitor.

Blocul va avea 15 apartamente cu două și trei camere, respectiv un spațiu comercial de 86 de metri pătrați. În acest moment, pe site-ul celor de la Solaris a mai rămas un singur apartament de vânzare. “Vindem în stadiul de proiect, iar clienților noștri le convine, pentru că prețurile sunt ceva mai mici. Cam jumătate dintre apartamente sunt cumpărate de persoane din afara Clujului, ca investiție, așa încât au răbdare”, a spus Călin Vișan, unul dintre fondatorii Solaris Real Estate Development. Potrivit website-urilor specializate, prețul metrului pătrat la acest imobil se învârte în jurul a 1.500 de euro.

La subsol au fost prevăzute opt locuri de parcare și se coboară cu un lift auto. Vor mai exista opt locuri de parcare la sol. Cu totul, 16.

18

locuri de parcare pentru biciclete va avea blocul de pe strada Traian.

About