Primarul Emil Boc iese la raport. Cifrele Clujului pe 2019
Primăria clujeană și-a prezentat raportul pe anul 2019, semnat chiar de edilul șef Emil Boc. Sunt 120 de pagini în care se amestecă proiectele finalizate anul trecut, mai puține, cu unele în diverse etape de execuție sau altele aflate abia în stadiul de proiect, mult mai numeroase. Sunt prezentate succese înlănțuite; s-au făcut doar lucruri bune și foarte bune.
Media9 vă propune matematica administrativă pe anul trecut.
Și dacă tot vorbim despre cifre, să spunem că echipa care își prezintă raportul este uriașă: peste 1.000 de oameni lucrează la Primărie, în jur de 1.400 la Compania de Transport Public, câteva sute la RADP, RAT, câteva zeci, de asemenea, la SC Sala Polivalentă SA și la Cluj Innovation City SA. O armată de vreo 3.500 de persoane, per total.
Iată mai întâi cele mai interesante cifre, apoi ne vom opri asupra situației absorbției fondurilor europene.
80
de noi mijloace de transport au sosit la Cluj în 2019. 30 de autobuze electrice sunt în exploatare, iar 50 de troleibuze vor porni la drum în această lună. Toate au fost cumpărate pe fonduri europene. Se așteaptă și tramvaie; din 24, șase ar fi trebuit să vină anul trecut, dar au fost reportate pe 2020. În plus, CTP a cumpărat și zece autobuze pentru elevi.
20
de noi panouri care afișează ora de sosire în stație a autobuzelor au fost instalate. Cetățenii care folosesc transportul în comun află în timp real informații privind programul autobuzelor și troleibuzelor.
3
sectoare de străzi au benzi dedicate, din 2019. Acestea se găsesc pe Bulevardul N. Titulescu, Calea Florești, Calea Mănăștur.
1.890
de metri de piste dedicate pentru biciclete s-au trasat în Gheorgheni, pe străzile Tache Ionescu, Axente Sever, Heltai şi Arieşului. Cicliștii spun că sunt doar de ochii lumii. 🙂 În anul 2019, s-au eliberat 3.500 de noi carduri pentru sistemul de sharing ClujBike.
Citește și: PROMISIUNI vs REALIZĂRI. Ce notă îi dați primarului Emil Boc pentru prestația sa din 2019?
74
de obiective din municipiu (străzi, alei, trotuare, pieţe) au suferit lucrări de modernizare, reparații și întreținere, cu o suprafaţă totală reabilitată (carosabil şi trotuare) de peste 148.000 mp. Între obiectivele realizate s-au numărat străzile Cuza Vodă, Ion Creangă, Şesului, Calea Floreşti, Câmpului (tronson cuprins între Izlazului şi Calea Mănăştur), Beethoven, Porumbului, Frunzişului, Nicolae Titulescu, Rene Descartes, B.S. Delavrancea, V. Babeş, Călugăreni, Crişan, Anina nr. 15-17, Fântânele 53-57, alei în zona Grigore Alexandrescu-Padin.
1
pod a fost finalizat în 2019: nodul N. Podul Fabricii a fost dat în folosință, dar lucrările vor continua la primăvară. Lucrările la noul pod Porțelanului au fost blocate de un zăcământ de sare, iar pentru înlocuirea podului Garibaldi nu s-a găsit executant; în cele din urmă, municipalitatea caută o societate care să prelungească viața acestui pod cu cinci sau zece ani.
506
garaje au fost desființate în 2019, în zona străzii Nicolae Titulescu. Municipalitatea se laudă că a creat 775 de noi locuri de parcare în toate cartierele oraşului şi în zona centrală, prin identificarea şi amenajarea potrivită a locurilor virane, reorganizarea spaţiilor existente, cu protejarea spaţiilor verzi şi amenajarea zonelor de acces. Din păcate, pe Observatorului și pe Titulescu parcările la bordură s-au mutat pe trotuare și afectează siguranța pietonilor.
4
parkinguri sunt în construcție, 3 în Mănăștur și unul în Hasdeu. Cele din Mănăștur ar urma să fie terminate anul acesta.
34
de zone din municipiu au fost iluminate festiv, de sărbători. Șirurile luminoase au avut o lungime totală de 103.220 metri, iar țurțurii luminoși o lungime de 2.062 metri. Au fost instalate 2.270 de ghirlande.
92
de treceri de pietoni au fost suprailuminate pentru creșterea siguranței participanților la trafic.
2,95
lei este tariful de taxi, pe kilometru, din 26 decembrie 2019. Anul acesta, 31 de autorizații de taxi vor fi acordate pentru mașini electrice.
273
de arbori cu balot au fost plantați în 2019. De asemenea, au fost plantate 116.950 de fire de gard viu şi peste 300.000 de flori anuale.
21
la sută este majorarea înregistrată de cantitatea de deșeuri reciclabile colectate de la populație prin serviciul de salubrizare, față de 2018. Suntem tot departe, deși faptul că deșeurile trebuie colectate separat încă de la utilizatorii casnici este lege. O lege care include amenzi drastice.
1
punct de colectare a deșeurilor cu cartelă există în Cluj, cel inaugurat de Emil Boc. La alte 11 se lucrează.
90
de locuri are creșa ,,Căsuța Iepurașilor”, din cartierul Grigorescu, deschisă începând din luna mai 2019. Aceasta ar fi trebuit inaugurată însă zece luni mai devreme.
9
locuri de joacă pentru copii au fost modernizate şi dotate cu noi aparate (96 de echipamente) şi au fost efectuate lucrări de reparaţii la aparatele de joacă şi dotările urbane în toate cartierele pe un număr de 290 de amplasamente: locuri de joacă pentru copii, grădiniţe şi zone de agrement. Au fost montate 100 de bănci în cartiere pe domeniul public.
1
ambulanţă de tip C – terapie intensivă mobilă a fost cumpărată din banii municipalității și oferită ISU Cluj. Ambulanța de tip C este destinată urgențelor medicale cu prioritate maximă și transportului medical asistat al pacientului.
Citește și: Definiția servilismului. Boc, arătat de trei ori cu sapa în retrospectiva video a Primăriei
500
de tone de produse s-au vândut, în 2019, prin intermediul pieţelor volante, direct de la producători, către aproximativ 12.000 de clienţi.
419.870
turiști au vizitat Clujul între ianuarie și octombrie 2019, cu peste 14.000 mai mulți decât în aceeași perioadă a anului 2018, numărul de înnoptări (779.981) fiind mai mare cu peste 22.000. Este tot puțin, nu doar față de numărul turiștilor din marile orașe ale lumii, dar și față de unele din țară, precum Sibiul.
182
de proiecte culturale şi de tineret au beneficiat de sprijin în 2019, în valoare de peste 11,98 milioane de lei. Alocările de la bugetul local al municipiului Cluj-Napoca pentru asociațiile, federațiile și alte structuri din domeniul sportului au crescut în acest an cu aproape 20%, la suma de 11,15 milioane lei. 41 de structuri sportive au beneficiat de finanţări nerambursabile din partea Primăriei. A fost majorat cu 65% cuantumul alocărilor pentru structurile spitalicești clujene care nu se află în subordinea municipalității. Valoarea totală a sprijinului financiar acordat spitalelor în 2019 se ridică la 14.776.528 lei.
Fondurile europene. Clujul vrea bani și de la alte regiuni. În actualul exercițiu financiar al Comisiei Europene, orașul avea repartizate inițial sub 50 de milioane de euro.
420
de milioane de euro este suma totală la care speră Clujul din fonduri europene aferente actualului exercițiu financiar de la Bruxelles. Șansele sunt mari, odată cu instalarea la București a unui guvern de acceași culoare politică cu cea care domină la Cluj. În sumă este inclusă și centura metropolitană. Atenție, însă! Centura a fost evaluată inițial la cel mult 150 de milioane de euro, dar specialiștii spun că prețul final va fi de vreo trei ori mai mare.
37
proiecte în valoare totală de peste 170 milioane euro au fost deja contractate şi sunt în diverse faze de implementare, anunță municipalitatea. Cele mai importante proiecte intrate în faza de implementare sunt cele legate de transportul în comun (autobuze electrice, troleibuze şi tramvaie); modernizarea şi reabilitarea termică a Spitalului Municipal; amenajarea unui parc nou în cartierul Între Lacuri (str. Mureşului/Nirajului); amenajarea Parcului Tineretului (B-dul Muncii); reabilitarea Turnului Pompierilor; reabilitarea zonei străzilor Regele Ferdinand – Tipografiei – scuar CEC – Emile Zola – Sextil Puşcariu; reabilitarea zonei Pieţei Lucian Blaga şi străzile adiacente (Republicii – primul tronson, Napoca, Petru Maior, Emil Isac); realizarea primei străzi „smart” din România – str. Molnar Piuariu; modernizarea sistemului de iluminat public; modernizarea grădiniţelor „Floare de Iris” şi „Căsuța Poveștilor”; creşterea eficienţei energetice a blocurilor de locuinţe etc.
10
proiecte în valoare de 80 milioane euro se află în etapa de evaluare. Printre cele mai importante proiecte aflate în etapa de evaluare se numără: reabilitarea malurilor Someşului şi reabilitarea Parcului Armătura; reabilitarea B-dului 21 Decembrie 1989; extinderea şi reabilitarea a patru şcoli şi licee, revitalizarea monumentului istoric Garnizoana din B-dul 21 Decembrie 1989 nr. 106.
Întregul raport este AICI.