Primărița din Chinteni și arhitectura comunei: s-a opus unui proiect imobiliar pentru că nu-i plăcea acoperișul
Primărița din Chinteni, Lucia Suciu, a făcut spectacol în ședința de joi, 15 septembrie, a Comisiei de urbanism ce consiliază Consiliul Județean Cluj. Motivul a fost acoperișul unei case. Mai exact, felul în care el arată.
CONTEXT:
- Lucia Suciu este prezentă (online) la toate ședințele de urbanism atunci când se discută vreun proiect imobiliar din comuna Chinteni;
- la fel s-a întâmplat și în ședința de astăzi, când pe ordinea de zi au fost prinse două proiecte din comuna pe care o administrează;
- primul dintre cele două proiecte discutate viza elaborarea PUD pentru o locuință de pe strada Munții Gurghiului;
- beneficiarii investiției sunt soții Ioana Andreea și Ștefan Bârlea. Proiectul a fost prezentat în ședința CTATU de către arh. Sorin Coșoveanu;
- prezentarea n-a durat decât 3-4 minute; primărița Lucia Suciu n-a avut nicio obiecție, iar proiectul a fost avizat favorabil de Comisia de urbanism;
- nu la fel de lejer a fost cu următorul proiect, prezentat tot de către arhitectul Sorin Coșoveanu;
- acesta viza elaborarea PUD pentru o locuință de pe strada Munții Oașului, beneficiar fiind Vlad Alex Jude;
- primărița s-a opus, cu toată forța, așa cum numai ea știe să o facă;
- motivul invocat: nu i-a plăcut forma acoperișului. Mai exact, n-a vrut un acoperiș drept, ca în planșele prezentate în ședință, ci unul cu țiglă, „în două ape”, pentru că „așa au toate casele din zonă”;
- de aici a început show-ul și doar intervenția lui Alin Tișe + timpul întârziat (proiectul respectiv a fost ultimul prezentat, după 4 ore și jumătate de ședință – n.r.) l-au temperat;
- Media9 vă spune ce s-a întâmplat mai departe în rândurile de mai jos. Unele dialoguri sunt spumoase :-)).
Proiectul prezentat în ședința CTATU are un acoperiș drept. Sursa foto: Randare s.c. Total Plan Concept s.r.l. Cluj Napoca
Cât de important e un acoperiș
„Domnule Salanță, haideți să vedem urbanistic, cât de important e aspectul acestui acoperiș pentru zona asta? Două-trei case, stânga, dreapta, să vedem cum arată”, l-a întrebat Alin Tișe, președintele CJ Cluj, pe arhitectul șef al județului. Trebuie spus că prezentarea se face online, iar zonele studiate sunt vizualizate cu ajutorul Google Maps.
„Din punctul meu de vedere, el poate rămâne așa cum e în proiect. Poate să rămână la această arhitectură. Pe stânga e municipiul Cluj-Napoca, pe dreapta e Valea Chinteniului. Nu cred că deranjează atât de mult. Partea de suprapunere cu domeniul public al primăriei, da, trebuie clarificată, dar partea de arhitectură eu aș lăsa-o așa”, a răspuns Claudiu Salanță.
„Dar de ce nu afișați clădirile din stânga-dreapta, să vedeți cum arată? Toate sunt cu acoperiș (ascuțit, cu țiglă – n.r.). A venit acum <oaia neagră> … Arată foarte rău”, a intervenit, supărată, primărița din Chinteni.
Lucia Suciu, primărița din Chinteni. Sursa foto: actualdecluj.ro
„Domnule arhitect Coșoveanu, beneficiarii nu doresc nicicum să facă alt acoperiș?”, a fost interesat Alin Tișe.
„Eventual, eventual, un acoperiș din ăsta foarte lin”, a răspuns arhitectul proiectului.
Acoperișul mediteraneean la Chinteni
„Foarte bine. Mediteraneean, așa, frumos, arată excepțional!”, s-a entuziasmat primărița din Chinteni.
„Doamna primar, mediteraneean arată mai rău decât ăsta (din proiect – n.r.)”, i-a răspuns arhitectul șef al județului.
„M-ați înnebunit. Ok, bine, haideți să …”, a exclamat președintele CJ Cluj, Alin Tișe.
„Lăsați-l așa! Puteți da vina pe Salanță, că Salanță l-a avizat așa…”, a transmis arhitectul șef.
„Eu nu pot da vina pe Salanță, pentru că Salanță nu este primarul comunei Chinteni”, a replicat Lucia Suciu.
„Și nici n-are de gând să devină primar. Și niciunde”, a răspuns acesta.
Momentul a fost gestionat, mai apoi, de Alin Tișe, care a încercat să împace părțile și care i-a recomandat arhitectului Coșoveanu să realizeze mai multe variante de proiect care să fie în concordanță cu casele vecine: „că n-aș vrea s-o supărăm pe doamna primar”.
Și cu planșele respective să aleagă, împreună cu primărița din Chinteni, varianta cea mai bună de acoperiș care să se potrivească zonei.
Și să-i placă doamnei primar, adăugăm noi.
Într-un final, proiectul a fost avizat favorabil de membrii Comisiei de urbanism, la propunerea lui Alin Tișe, cu recomandarea variantelor multiple de acoperiș.
Lucia Magdalena Suciu (PSD, 50 de ani) este la al șaselea mandat consecutiv la Primăria Chinteni. Ea a candidat prima oară pentru acest post în anul 2000. Din acest motiv, presa clujeană a denumit-o „primărița de fier”.
Citește și acest articol: „Zidul Berlinului” de la Chinteni. De ce sunt respinse proiectele imobiliare în comuna „primăriței de fier”