Primăria face angajări de urgență. Cum afectează criza bugetul Clujului

Autor  Ionel Lespuc   în       5 years în urmã  

Primarul Clujului, Emil Boc, spune că lucrările de infrastructură ale orașului vor avea de suferit din cauza crizei pe care o traversăm. „Bugetul Clujului va avea categoric de suferit din cauza crizei. Trebuie să investim în funcțiunile de bază, în protecția socială”, a spus Boc.

Edilul șef a explicat că vor fi angajate persoane, fără concurs, pe o durată de șase luni, în baza prevederilor situațiilor de urgență. Noii angajați ar urma să fie asistenți sociali care să ajute persoanele în vârstă, singure, recent ieșite din spital cu cumpărături sau achitarea utilităților.

Iată declarația lui Emil Boc, de la Realitatea FM.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.