Primăria Cluj-Napoca își face propriul regulament pentru dezbaterile publice


Primăria Cluj-Napoca a pus în consultare publică un proiect de hotărâre privind procedura de organizare a dezbaterilor publice pentru adoptarea actelor normative locale. Documentul nu schimbă principiile consacrate prin Legea 52/2003 privind transparența decizională, ci le adaptează la nivel municipal, introducând reguli mai clare și mai detaliate pentru administrația locală.
Ce se regăsește și până acum în lege
- Orice act normativ cu aplicabilitate generală trebuie supus consultării publice înainte de adoptare.
- Cetățenii și organizațiile pot transmite propuneri și opinii, care au caracter de recomandare.
- Autoritatea are obligația de a informa publicul și de a organiza dezbateri atunci când există solicitări.
Ce e în plus în proiectul local
- Termene clare: anunțarea unui proiect trebuie făcută cu cel puțin 30 de zile lucrătoare înainte de vot, împreună cu toate documentele justificative (notă de fundamentare, raport de specialitate, studii de impact sau fezabilitate).
- Participare online: se introduce oficial posibilitatea de conectare prin platforme de videoconferință, cu înscriere pe site-ul Primăriei și primirea unui link pentru intervenții la distanță.
- Înregistrare obligatorie: toate dezbaterile publice vor fi înregistrate audio și video, iar materialele (proiecte, propuneri, minute) vor fi publicate pe site-ul Primăriei în termen de 10 zile.
- Reguli de desfășurare: se stabilesc modalități de înscriere la cuvânt, timpul acordat fiecărui vorbitor, ordinea intervențiilor și chiar sancțiuni pentru folosirea unui limbaj agresiv sau perturbarea ședinței.
Excepțiile rămân aceleași – proiectul precizează că procedura nu se aplică atunci când sunt implicate aspecte de apărare națională, siguranță publică sau informații clasificate, precum și în situațiile în care ar putea fi afectată concurența loială sau interese economice strategice.