Primăria a suspendat licitația pentru metrou. Care sunt motivele
Primăria Cluj-Napoca a decis suspendarea procedurii de achiziție cu privire la magistrala I a metroului clujean în vederea actualizării indicatorilor tehnico-economici ai investiției. Decizia a fost luată după consultarea cu Ministerul Transporturilor.
Este pentru a patra oară când licitația de execuție se amână, după ce termenul inițial, 9 mai, a fost prelungit de pe 26 iunie pe 8 iulie, respectiv pe 22 august.
Iată comunicatul:
„Referitor la procedura de licitatie deschisa avand ca obiect „Proiectare și Execuție lucrări de Infrastructură (structură de rezistență, cale de rulare, finisaje, sisteme de instalații), Automatizare trafic, Racordare alimentare cu energie electrică aferente obiectivului de investiție „Tren metropolitan Gilău – Florești – Cluj-Napoca – Baciu – Apahida – Jucu – Bonțida – etapa I a sistemului de transport metropolitan rapid Cluj: Magistrala I de metrou și tren metropolitan, inclusiv legătura dintre acestea. Componenta 1. Magistrala I de metrou Cluj””, anunt de participare cu nr CN 1040395/ 16.03.2022, va comunicam urmatoarele:
Primăria Cluj-Napoca, după consultarea Ministerului Transporturilor, a decis suspendarea procedurii de achiziție cu privire la magistrala I de Metrou Cluj în vederea actualizării indicatorilor tehnico-economici ai investiției.
Această operațiune este necesară în vederea actualizării costului de realizare a Metroului, raportat la creșterea accelerată a prețurilor la materiale de construcții din ultima perioadă.
Precizăm faptul că indicatorii tehnico-economici cu privire la metrou au fost aprobați prin Hotărâre de Guvern la sfârșitul anului 2021.
De ce am decis suspendarea procedurii în vederea actualizării prețului de licitație?
În ultimele 4 zile am primit 3 scrisori de informare de la firme interesate de realizarea Metroului de la Cluj și care ne-au precizat că nu se pot încadra cu oferta în valoarea estimată.
Pentru a nu anula licitația, care ar fi presupus cel puțin 6 luni de amânare a proiectului, am decis utilizarea procedurii de actualizare a indicatorilor tehnico-economici, cu sprijinul Ministerului Transporturilor și al Guvernului României.
Procedura de achiziție va fi continuată imediat după actualizarea, prin hotărâre de Guvern, a indicatorilor tehnico-economici.
De ce am decis acum actualizarea indicatorilor tehnico-economici?
Am decis astăzi întrucât doar acum am primit sesizări oficiale de la mari concerne interesate de realizarea Metroului că nu pot depune oferte în valoarea estimată.
Soluția stabilită asigură continuarea proiectului în cadrul P.N.R.R.”, au transmis reprezentanții primăriei clujene.
310 milioane de euro prin programul PNRR
Primăria Cluj-Napoca a lansat în luna martie licitația pentru proiectarea și execuția proiectului de metrou, care va beneficia, în prima fază, de o finanțare de 310 milioane de euro prin PNRR.
1,3 miliarde
de euro reprezintă valoarea estimată a investiției pentru metroul clujean
Conform studiului de fezabilitate, valoarea investiției depășește 1,3 miliarde de euro, iar termenul de finalizare este de 8 ani.
După analizarea ofertelor, comisia de licitație poate stabili câștigătorul licitației care se va ocupa de proiectarea și de execuția metroului în termen de 60 de zile, care se poate prelungi.
Dacă vor fi depuse contestații, semnarea contractului cu câștigătorul se va amâna până la soluționare.
Datele tehnice privind metroul clujean
Magistrala 1 de metrou Cluj este o linie de metrou ușor cu lungimea de 21,03 km, cu 19 stații subterane și 1 un depou suprateran, în tehnologie „rail” șină de cale ferată, cu o capacitate transport nominală/maximă la interval de 90sec: 15.200/21.600 pasageri / oră și sens (40 trenuri / oră și sens).
Interstațiile de metrou sunt proiectate ca tuneluri circulare gemene cu diametru interior de 5,5m, executate cu mașini de forat tuneluri, cu menținerea presiunii în front, tip TBM.
Flota de material rulant este constituită din trenuri cu trei trei vagoane, în lungime de 51 de metri, cu lățimea de 2,65 de metri, capacitate nominală/maximă 380/540 locuri.
Sistemul de siguranță și automatizare a traficului și trenurile de metrou sunt prevăzute cu tehnologie „fără mecanic” (driverless) ce corespunde gradului de automatizare GoA4 conform standard IEC 62290-1, GoA4 presupunând operarea nesupravegheată a trenului (UTO), ceea ce înseamnă că personalul nu este necesar la bord.
Care va fi traseul liniei de metrou
Traseul liniei de metrou ușor (metro light MTR-L) este următorul:
Secțiunea VEST: Strada Șesul de Sus – Strada Teilor – Liziera pădurii (între Str. Eroilor și Str. Subcetate) – Str. Abatorului – Cazarmă Florești – viitorul Spital Regional de Urgență – Str. Răzoare, cu stațiile: 1. Țara Moților (Teilor), 2. Teilor (Eroilor), 3. Copiilor (Subcetate), 4. Sănătății (Spitalul de Urgență), 5. Prieteniei (Răzoare);
Secțiunea CENTRU: Drumul Sfântul Ioan – Str. Primăverii – Calea Mănăștur – Calea Moților – Str. Memorandumului – Piața Unirii – B-dul 21 Decembrie 1989 – Piața Avram Iancu – B-dul 21 Decembrie 1989 – Piața Mărăști cu următoarele stații: 6. Natura Verde (Bucium), 7. Mănăștur (Izlazului), 8. Sfânta Maria (Câmpului), 9. Florilor (Cluj-Arena), 10. Sportului (Mihai Eminescu), 11. Piața Unirii, 12. Piața Avram Iancu, 13. Armonia (Petofi Sandor), 14. Piața Mărăști;
Secțiunea EST: Ramura Muncii: Piața Mărăști – Aurel Vlaicu – IRA – Strada Beiușului – Bulevardul Muncii, cu stațiile 15. Transilvania (Siretului), 16. Viitorului (IRA), 17. Muncii; Ramura Sopor: Piața Mărăști – Strada Teodor Mihali – Strada Alexandru Vaida Voevod – Sopor, cu stațiile 18. Cosmos (Alexandru Vaida Voevod), 19. Europa Unită (Becaș) și cu Depoul Sopor.
Contractul include proiectarea și execuția lucrărilor descrise in documentatia anexata prezentului anunt de participare.
- Valoare estimată a achiziției: 6.665.384.306 de lei fără TVA (1,360 miliarde de euro) din care:
- Valoarea estimată a lucrărilor de execuție: 6.357.352.586 lei fără TVA;
- Valoarea estimată a serviciilor de proiectare (inclusiv alte servicii):
- Monitorizare, studii de teren (inclusiv cercetare arheologică preventivă)
- Expertizare tehnică, documentațiile tehnice necesare în vederea obținerii avizelor/acordurilor/autorizațiilor
- Verificarea tehnică de calitate a proiectului tehnic și a detaliilor de execuție
- Proiect tehnic și detalii de execuție,
- Asistență tehnică: 308.031.720 lei fără TVA.
În valoarea estimată n-au fost cuprinse „cheltuielile diverse și neprevăzute”.
Durata totală a contractului este de 96 de luni (8 ani).