Prețul apartamentelor a crescut, la Cluj. Dar se vând greu

Autor  admin   în       11 luni în urmã  

În primul trimestru din 2024, prețurile cerute pentru locuințe, la nivel național, au înregistrat un avans de circa 8% față de intervalul similar din 2023, media ajungând la 1.563 euro/mp util, potrivit datelor analizate de platforma Imobiliare.ro.

Proprietarii din Cluj-Napoca, precum și cei din Timișoara, sunt mai dispuși să lase din preț decât cei de la Brașov sau Iași. Marja de negociere ajunge la 3,5%, față de 2,4%.

Conform analizei trimestriale, față de aceeași perioadă a anului trecut, tranzacțiile și-au continuat creșterea (+5,4%), iar cererea pentru proprietăți rezidențiale se îndreaptă spre nivelul anilor buni (+3%), în detrimentul chiriilor.

Cel mai scump oraș pentru cumpărători este Cluj-Napoca. Aici, prețul mediu solicitat pentru locuințele scoase la vânzare a ajuns la 2.631 euro/mp util în trimestrul I. Brașovul ocupă poziția secundă în clasamentul național cu o medie de 1.789 euro/mp util, în timp ce Bucureștiul se află abia pe locul al cincilea cu 1.578 euro/mp util.

Sursa: Imobiliare.ro

Potrivit studiului, cea mai lungă perioadă de vânzare s-a înregistrat, în cazul apartamentelor, în Cluj-Napoca și în Constanța, potrivit datelor Imobiliare.ro. Locuințele din Timișoara și-au găsit cel mai repede cumpărători la începutul acestui an.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.