Premii pentru soluțiile orașului. Trei competiții, de trei ori Clujul pe primul loc
Transportul electric, Centrul de Inovare și Imaginație Civică, respectiv programul de bugetare participativă aduc premii Clujului. Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici a organizat, în perioada 17 – 18 octombrie 2019, la Sâmbăta de Sus (jud. Brașov), cea de-a XII-a ediţie a conferinţei internaţionale „Inovaţie şi calitate în sectorul public”.În cadrul conferinţei, au fost prezentate şi premiate cele mai bune exemple înscrise în „Competiţia celor mai bune practici din administraţia publică din România”. Iar Clujul a luat toate premiile I. Iată topurile:
Pilonul I Soluții moderne pentru creșterea calității vieții
– Locul I: Primăria Municipiului Cluj-Napoca – Politici de prioritizare a transportului în comun la Cluj-Napoca. Transport electric
– Locul II: Instituția Prefectului judeţul Timiș – Copii și Tineri din județul Timiș la MegaDojo – un model de promovare, pe bază de voluntariat, a educației informale în domeniul programării și a tehnologiilor cu componentă IT dedicată copiilor și tinerilor din comune și orașe mici din județul Timiș
– Locul III: Direcția de Asistență Socială Brașov – Bunici în siguranță – Sistem de teleasistență
– Mențiune: Primăria Municipiului Iași – UN NOU ÎNCEPUT – Program de mobilitate urbană
Pilonul II Abordări manageriale pentru eficiență și eficacitate
– Locul I: Primăria Municipiului Cluj-Napoca – Centrul de Inovare și Imaginație Civică
– Locul II: Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului sector 6, București – Cursuri de inducție și de perfecționare pentru angajați
– Locul III: Primăria Municipiului Roman – Creșterea capacității administrative a Municipiului Roman prin reproiectarea SMC și introducerea CAF
– Mențiune: Instituția Prefectului judeţul Harghita – Ghidul serviciilor publice furnizate de instituțiile publice din județul Harghita
Pilonul III Etica, parte a culturii organizaționale
– Locul I: Primăria Municipiului Cluj-Napoca – Bugetare participativă la Cluj-Napoca
– Locul II: Primăria Municipiului Iași – Iaşi vibrează civic
– Locul III: Primăria Municipiului Călărași – Integritate prin proceduri, instruire şi prevenire – I.P.I.P.
– Mențiune: Consiliul Județean Călărași – Înfiinţarea Grupului de Acţiune privind Prevenirea şi Combaterea Corupţiei (G.A.P.C.C.) ca mecanism de cooperare cu societatea civilă în materie de etică, integritate anticorupţie