Poștașii se testează pe banii lor ca să ducă pensiile

Autor  Ionel Lespuc   în       4 years în urmã  

Angajații Poștei Române se plâng că există numeroase cazuri covid în interiorul instituției. Pentru că mai sunt vârstnici cărora le înmânează pensia personal, poștașii sunt foarte expuși, dar există și riscul ca – odată infectați – să contamineze și alte persoane. Atmosfera în rândul angajaților este tensionată. Unii au mers să își facă teste pe banii lor, ca să scape de stres. “Ne-am făcut testele pe banii noștri, ca să putem duce pensiile”, s-a plâns unul dintre poștași.

Am discutat cu Florin Gliga, director regional la Poșta Română. “Încă din aprilie am avut cazuri covid la Poșta Română, în toată regiunea. Și acum avem, unii sunt în izolare, alții în carantină; nu știu exact situația numărului de cazuri. Nu am avut însă niciodată ceea ce se definește ca focar. Angajații oficiilor poștale au un grad mare de expunere, sunt și posibili difuzori. Am căutat să îi înlocuim mereu pe cei care lipsesc, ca să asigurăm continuitate în serviciul poștal. Compania a luat încă de la începutul pandemiei, din martie, măsuri privind protecția angajaților. În fiecare săptămână am oferit personalului măști și dezinfectanți. Am avut o atenție sporită în toată această perioadă. Testele se fac conform legii, noi nu am decontat teste covid pentru angajați”, a spus Gliga.

Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, a anunţat, luna trecută, că testele pentru covid făcute angajaţilor şi suportate până acum de angajatori vor fi fi trecute la cheltuieli deductibile şi transferate către stat. Deocamdată, însă, doar firmele private le plătesc teste angajaților.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.