Polițistul Emil Boc. “Ies deja de săptămâna viitoare cu carnețelul și cu chitanțierul”
Declarație amuzantă a primarului Emil Boc, vineri dimineța. În contextul în care există întârzieri la proiectul de reamenajare a Pieței Lucian Blaga, el i-a amenințat pe executanții de la Diferit că le va da amenzi.
“Ies deja de săptămâna viitoare cu carnețelul și cu chitanțierul la primul termen nerealizat, în zona Blaga, pe tronsonul din Piața Blaga până la strada Avram Iancu, tronsonul acela Republicii scurt, de 50 de metri, care trebuia să fie gata până în 20 iunie. Mai avem o zi. Nu e nici măcar început pavajul cu piatră, pentru că nu le-a venit piatra, dar asta nu e problema mea. Noi pe partea aceea de contract, pe termenul acesta intermediar, vom marca fiecare zi de întârziere și vom penaliza”, a spus Boc, la Realitatea FM. Nu uitați, vă rugăm, că suntem în pre-campanie electorală.
Republicii era prima arteră ce trebuia finalizată, dar numai pe partea sa nordică, până la intersecția cu Avram Iancu. În septembrie ar trebui încheiate lucrările la străzile Emil Isac, Petru Maior și Napoca, iar finalizarea Pieței Lucian Blaga este prevăzută pentru 30 noiembrie. Lucrările sunt executate de Diferit SRL, societatea deținută de familia clujeană Petri și care s-a îmbogățit de pe urma numeroaselor contracte câștigate cu autoritățile clujene.
“Chitanțierul, amendă și sacțiunea aferentă. Trebuie respectate regulile contractuale. Nu respecți, plătești. Nu ești în stare să faci lucrări, nu mai au ce căuta la Cluj să câștigi licitații”, a mai spus Emil Boc.
24
de luni este perioada prevăzută pentru lucrări în autorizație pentru execuție. Studiul de fezabilitate vorbea de un interval de 18 luni. Până la urmă, părțile au convenit încă că se pot încheia în 7 luni.
În urma lucrărilor, va dispărea câte o bandă de circulație pe străzile Napoca, Petru Maior și Republicii (până la intersecția cu strada Avram Iancu), respectiv una din Piața Lucian Blaga. În schimb, apar piste de biciclete pe toate aceste artere.
4,3
milioane de euro este prețul pe care Clujul îl plătește societății Diferit, dar cei mai mulți bani provin din fonduri europene.
Trotuarele vor fi realizate din plăci de granit, iar parcările, din piatră cubică. Pistele de biciclete vor putea fi deosebite datorită asfaltului colorat. Mobilierul stradal va fi format din bănci, scaune, mese, coșuri de gunoi, parcări de biciclete, cișmele de apă potabilă, panouri informative. Vor fi amplasate stații de încărcare pentru vehicule electrice, rețea wi-fi, prize pentru iluminat festiv, o toaletă publică automată.
Va exista un sistem integrat de control al traficului, cu automate de dirijare a circulației, semafoare inteligente, cu senzori de măsurare a traficului. Sunt prevăzute camere video cu sistem de detectare a trecerii pe culoarea roșie a semaforului. O noutate este apariția de semafoare pentru cicliști.