Polițiștii Primăriei se mută la Ministerul de Interne. „Cot la cot pentru menținerea ordinii”

Suntem în situație de urgență, iar una dintre măsurile luate în această circumstanță este mutarea polițiștilor locali în subordinea Poliției naționale. La Cluj, angajații cu uniformă și caschetă ai Primăriei sunt pregătiți, spune directorul Marcel Bonțidean, fost șef al Poliției municipale înainte de pensionare.
“Ne-am pus la dispoziția Ministerului de Interne. Încă nu s-a stabilit, vom avea probabil o întâlnire. Probabil vom forma patrule comune cu polițiștii de la secții, vom acționa în comun la sesizări. Dacă o secție avea două patrulea, mai venim și noi cu două-trei, ca să fim mai eficienți. Ideea este să acționăm cot la cot pentru menținerea ordinii”, a afirmat Bonțidean. Acesta a menționat că subordonații săi au mai avut misiuni împreună cu polițiștii de la IPJ Cluj și că s-au descurcat foarte bine.
Ce se întâmplă cu parcările din Cluj, cu polițiștii care vegheau la disciplina în construcții șamd? “Vom merge numai la sesizări. În această perioadă ne axăm lucrurile cu adevărat importante”, a subliniat directorul Poliției Locale.
Clujul are în acest moment peste 300 de polițiști locali, întrucât legea permite angajarea unui polițist la fiecare 1.000 de locuitori, în baza ultimului recensământ oficial. Iar ultimul recensământ, din 2011, a stabilit că la Cluj-Napoca locuiesc 324.000 de persoane.