„Poligarhii” Ungariei. Omul de încredere, dar și ginerele lui Viktor Orban fac averi fabuloase

Autor  Sorin Tolan   în       2 years în urmã     2566 Vizualizări.  

Pe internet circulă o sumedenie de bancuri cu Vladimir Putin, după izbucnirea războiului din Ucraina. Iată unul: “Putin la televizor: «Am făcut un plan pentru noua noastră economie. Oamenii vor fi bogați și fericiți. Atașez și lista oamenilor»”. Ei bine, situația este într-o oarecare măsură asemănătoare și în Ungaria, unde apropiații lui Viktor Orban fac averi uriașe.

Laboratorul pentru Analiza Războiului Informaţional a publicat, în Adevărul (AICI), o listă a oligarhilor din Ungaria, înaintea alegerilor din 3 aprilie 2022. De fapt, a “poligarhilor”. Termenul îi aparține expertului ungar Bálint Magyar. În lucrarea sa, ”Caracatiţa ungară – Statul mafiot post-comunist” (2013), acesta i-a analizat pe actorii economico-politici ai Ungariei, pe care i-a numit „poligarhi”.

Politicieni și oligarhi = poligarhi

Poligarhii sunt cei care au obţinut averi nelegitime, ca membri ai clasei politice. Puterea lor politică este cunoscută, dar puterea lor economică şi averile lor au rămas ascunse. Aceştia folosesc, în general, ”oameni de paie”, iar banii lor sunt, adesea, ascunşi în fundaţii. Poligarhul principal este chiar premierul Orbán. Sub poligarhi se află clasa oligarhilor care şi-au început activitatea economică prin iniţiative comerciale legitime şi care, ca urmare a puterii lor economice, au dobândit putere politică. În statele post-comuniste, activităţile acestora sunt legale, dar modul în care dobândesc oportunităţi de afaceri adesea nu este legal, respectiv aceştia dobândesc avantaje faţă de concurenţii lor prin mijloace ilegale. Autonomia acestora este limitată şi depind parţial sau total de bunăvoinţa statului.

Oligarhii care ilustrează aceste categorii, respectiv reţeaua regimului Orban, se regăsesc între cei mai bogaţi oameni din Ungaria. Potrivit Forbes 2021, în topul celor mai bogaţi 10 unguri, care consolidează cercul de influenţă al premierului Orbán Viktor se numără: 

  1. Mészáros Lőrinc şi familia sa (488,1 miliarde forinţi – 1,27 miliarde euro); 
  2. Csányi Sándor (467,9 miliarde forinţi – 1,22 miliarde euro); 
  3. Felesuti Zsolt (286,4 miliarde forinţi – 748 milioane euro); 
  4. Veres Tibor (282,9 miliarde forinţi – 739 milioane euro); 
  5. Rahimkulov Ruszlán (270,7 miliarde forinţi – 707,6 milioane euro); 
  6. Gattyán György (253,8 miliarde forinţi – 616,4 milioane euro); 
  7. Rahimkulov Timur (211,4 miliarde forinţi – 552,6 milioane euro);
  8. Familia lui Demiàn Sàndor (fostul susținător al lui Paszkany Arpad), care a decedat în 2018 (197,2 miliarde forinţi – 515,5 milioane euro); 
  9. Szíjj László (190,5 miliarde forinţi – 498 milioane euro); 
  10. Jellinek Dániel (189,2 miliarde forinţi – 494,6 milioane euro).

Garancsi, fidelul, Tiborcz, ginerele

Unul dintre proprietarii MET Holding, Garancsi István, care ocupă locul 16 în topul Forbes/2021, cu o avere de 100,8 miliarde de forinţi (263,5 milioane euro), este descris de media ungare drept noul Lajos Simicska (pe locul 41, în topul Forbes/2021, cu o avere de 39,2 miliarde de forinţi – 102,4 milioane de euro), în relaţia cu Orbán. Garancsi este considerat a fi unul dintre actualii lideri ai lui Orbán, implicat în conducerea următoarelor entităţi ungare: FC Videoton, CD-Ungaria Zrt., Magyar Természetjáró Szövetség/Asociaţia Ungară a Excursioniştilor, Market Építő Zrt.

O intrare de ultim moment în acest top este ginerele premierului Viktor Orban, István Tiborcz, ajuns unul dintre cei mai bogaţi oameni din Ungaria. István Tiborcz şi-a făcut debutul în topul celor mai bogaţi 100 de oameni de afaceri, pe locul 32. Potrivit evaluării presei ungare, el valorează 35 de miliarde de forinţi (107 milioane de euro) şi este cea mai tânără persoană de pe listă. Beneficiar de enorme fonduri europene şi protejat de justiţie, tânărul István Tiborcz este omul de afaceri din Ungaria cu cea mai dinamică creştere economică în ultimii ani. Cam de prin 2013, de când s-a căsătorit cu cu Rahel Orban, fiica premierului…

Despre familia Rahimkulov, mai ales despre tatăl, Megdet Rahimkulov, s-a scris mult. Oligarhul rus, actualmente pe lista de sancţiuni a SUA, a fost şef la Gazprom Ungaria, și s-a aflat printre acţionarii celei mai mari bănci din Ungaria, Országos Takarékpénztár (OTP Group Plc.).

Principala companie petrolieră maghiară, Magyar Olaj és Gázipari Részvénytársaság (MOL), este de asemenea în OTP, cu 8,57%. Megdet Rahimkulov este acţionar la MOL, unde statul deţine o cotă de aproximativ 33%. 

România a fost vigilentă şi mai precaută în legătură cu OTP Bank. Aici, autoritatea de reglementare, Banca Naţională a României (BNR), a interzis preluarea entității Banca Românească S.A. (deţinută de Banca Naţională a Greciei – NBG) de către OTP Bank România S.A. încă din 15 martie 2018. Potrivit ziarului Ziarul Financiar, „interdicţia autorităţii de reglementare este un caz fără precedent în istoria ţării”. „BNR a analizat foarte atent tranzacţiile dintre 2012 şi 2015 prin OTP Bank România, care au stârnit multe suspiciuni”, scrie Ziarul Financiar. Autoritatea de reglementare bancară din Bucureşti nu a oferit însă niciun detaliu. 

OTP se află în România din anul 2000, când a achiziţionat Robank şi Millennium Bank. Potrivit datelor pentru 2017, OTP deţine 2,2% din piaţa bancară din România. 

Corupţia de top din Ungaria 

Potrivit rating-ului Transparency International/2018, Ungaria avea unul dintre cei mai slabi indicatori ai indicelui de percepţie a corupţiei/IPC dintre toate ţările UE (doar Bulgaria situându-se în urma sa), care indică nivelul de deteriorare a statului de drept şi a instituţiilor democratice. Conform Euronews, Ungaria a fost cea mai sancţionată ţară pentru fraudă care implică bani UE, în perioada 2016-2020, 2,2% din plăţile efectuate în această perioadă au făcut obiectul unei cereri de corecţie, de peste şapte ori media UE, aşa cum arată raportul anual al biroului antifraudă al UE/OLAF/2021.

În 2018, OLAF anunţa că Ungaria ar trebui să ramburseze 51 de milioane de dolari din fondurile UE, care au fost direcţionate către compania Elios Zrt., care se află în proprietatea ginerelui premierului ungar, Tiborcz István. Firma ginerelui lui Orban a făcut obiectul unei anchete OLAF care a vizat costurile asociate sistemului de iluminat stradal, furnizate de firma Elios Zrt. şi care au fost cu aproape 50% peste preţul pieţei. Companiile de familie ale lui Mészáros Lőrinc s-au îmbogăţit cu ajutorul fondurilor UE în perioada 2010 – 2017, potrivit jurnaliştilor ungari de investigaţie de la Atlatszo.hu. Conform datelor din documentele de achiziţii publice, diversele companii ale Mészáros Lőrinc au câştigat o licitaţie în valoare totală de 476 miliarde de forinţi (1,2 miliarde euro), la sfârşitul anului 2017. 83% din această sumă, respectiv 396 miliarde de forinţi (1,03 miliarde euro), au provenit din fonduri UE.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.