Poetul cu covid a dedicat versuri personalului medical. „Vă scrutez atent/ Mascate,/ Împachetate/În haine de protecție”.

Autor  Ionel Lespuc   în       3 years în urmã     687 Vizualizări.  

George Vasile Dâncu este un poet și publicist clujean care conduce editura Eikon. Acesta recunoaște, pe Facebook, că a avut covid în decembrie. Ca mulțumire pentru felul în care a fost tratat, acesta a dedicat o poezie personalului medical feminin de la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase.
Poemul de seară: „Scrisoare către personalul medical feminin de la Secția covid Cluj-Napoca”
Dragile mele,
Voi,
Care mă tratați
De covid
Într-un spital,
Vă scrutez atent –
Mascate,
Împachetate
În haine de protecție.
Nu vă văd
Decât ochii
Și, împrejurul lor,
Un pic din frunte
Și rădăcina nasului.
Așa că
Încerc, omenește,
Să vă reconstitui
Celelalte părți
Ale corpului.
Cum arată părul vostru,
Gleznele, genunchii,
Șoldurile, sânii, brațele?
Și cum arătați voi,
Ca întreg?
Oare cum sunteți ca
Iubite, mame, bunici,
Fiice, surori, vecine?
Sper ca intuiția
Să nu mă înșele!
De fiecare dată când
Îmi puneți o perfuzie
Mă gândesc oare
Cum arată
Mâinile cu care
Încercați să injectați în noi,
Aici și acum,
Viața?
Sper să vă iasă,
Spre binele nostru.
Și cred că sunt frumoase
Mâinile voastre.
Doar privindu-vă în ochi
Și simțindu-vă mâinile
Câteva secunde,
Încerc să văd
Și ceea ce e dincolo de
Echipamentul anticovid:
Bunătatea sufletului vostru
Și mintea ageră.
Cred, dragile mele,
Că sunteți
Pe măsura reconstituirii mele:
Frumoase, bune
Și pline de înțelepciune.
Sper ca, după ce ieșiți de aici,
Afară în lume
Și acasă în familie,
Să fiți fericite.
Mă rog pentru asta!
Ajunul Crăciunului, 2020
Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Cluj-Napoca

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.