PNL face plângere. „Șulea transportă romii la secțiile de votare”

Autor  admin   în  ,      4 years în urmã  

Traseul centurii metropolitane trece, în Florești, prin zona unde au case mai mulți romi. Dacă se va respecta proiectul, casele lor urmează să fie demolate. Proiectanții au vrut să ducă centura pe dealul din nordul localității, dar cel care s-a zbătut pentru culoarul de pe malul Someșului a fost primarul Horia Șulea. Special ca să elibereze zona de cocioabe.

Ei bine, construcțiile încă nu au fost demolate, iar Șulea se pare că este deocamdată în relații bune cu romii. PNL a făcut plângere că primarul încă în funcție îi transportă pe reprezentanții acestei etnii cu mașini la secțiile de votare.

Mai mult, liberalii au făcut fotografii cu Horia Șulea care mediază un conflict între romi și polițiști. Edilul șef a încercat să îi determine pe oamenii legii să nu îi amendeze pe romii din fotografie, care făcuseră scandal în fața primăriei.

„Se aude că, la ora 16, prima a intrat în panică și a cerut să fie aduse încă 1.000 de persoane. Este disperat”, au dezvăluit surse din Florești.

370

de persoane apar pe listele suplimentare, la Florești. Este vorba despre persoane cu viză de flotant.

În aceste condiții, prezența scăzută la vot de la Florești, 34,72%, este o veste bună pentru edilul șef. Ar fi nevoie să iasă încă cel puțin 10-15% din populație astfel încât opțiunile celor aduși cu arcanul să nu se simtă.

 

 

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.