„Platinia” din Baciu, încă o amânare: s-a cerut un studiu de fezabilitate
Specialiștii în urbanism din Consiliul Județean Cluj au decis să amâne, în ședința de joi, 4 mai, luarea unei decizii privind proiectul de pe strada Transilvaniei, nr. 16-22, cartierul Dâmbu Rotund, comuna Baciu.
10
niveluri va avea fiecare imobil, conform proiectului, cu subsol+demisol+parter+7 etaje.
90
de apartamente urmează a se construi pe strada Transilvaniei.
Proiectul presupune construcția a trei imobile cu subsol, demisol, parter și 7 etaje, cu un total de 90 de apartamente și a primit avizul de oportunitate în ședința CTATU din august 2022. Deoarece seamănă izbitor cu complexul comercial Platinia de pe Calea Mănăștur, proiectul a fost numit „Platinia din Baciu”.
FOTO. “Platinia din Baciu”, ultima variantă. La fel de verde, dar cu atenție sporită la circulații
Membrii comisiei au fost de acord cu recomandarea arhitectului șef al județului Cluj, Claudiu Salanță, care a cerut un studiu de fezabilitate făcut de Primăria Baciu pentru viitorul sens giratoriu situat la intersecția dintre strada Transilvaniei și strada Jupiter.
Dar până s-a ajuns la decizia ca proiectul să fie amânat, au fost discuții aprinse.
Reprezentanta proiectantului, arh. Ștefania Bîrzog, a prezentat două variante pentru proiectul de pe strada Transilvaniei, dar niciuna nu s-a dovedit viabilă. În ședință a fost prezent și unul dintre dezvoltatorii acestui proiect, Ovidiu Stan. Acesta a spus că e de acord să contribuie financiar, alături de supermarketul Kaufland și de alți doi investitori, la construcția sensului giratoriu, dar nu și la construcția podului care va fi peste girație.
Sensul giratoriu și podul sunt prevăzute în PUZ și vor ajuta la o defluire a traficului superaglomerat din Baciu spre Zalău. Dezvoltatorul a spus că n-ar putea să suporte costurile și pentru construirea podului, care „sunt enorme, undeva la 4 milioane de euro”. Ovidiu Stan a propus o „taxă de urbanizare” pe care să o plătească toți investitorii din zonă, iar banii să fie folosiți la construcția podului.
Arhitectul șef al județului l-a contrazis și a făcut un calcul simplu din care a reieșit că numai de pe suprafața desfășurată a acestui proiect ar ieși aproape un milion de euro. Claudiu Salanță a propus, în calculul făcut, o taxă de urbanizare de numai 50 de euro pe care a înmulțit-o cu suprafața desfășurată a proiectului (18.000 de metri pătrați). Rezultatul? 900.000 de euro numai dintr-un singur proiect.
Avizat nefavorabil, apoi amânat
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a propus un aviz nefavorabil, care a primit 4 voturi din partea membrilor Comisiei de urbanism. În plus, Tișe a cerut ca la următoarea ședință, dezvoltatorul să modifice proiectul întrucât n-a fost de acord cu participarea la construcția celor două obiective. Astfel, de la un CUT (coeficient de utilizare a terenului – n.r.) de 2,4% – cât era în proiect, să treacă la un CUT de 1,1 %.
Asta înseamnă mai puține apartamente decât în proiect. Și o revenire în ședința CTATU la etapa de „aviz de oportunitate” și nu de „elaborare PUZ” în care se afla acum. Asta l-a speriat pe Ovidiu Stan care efectiv l-a implorat pe Alin Tișe să rămână la faza de acum, motivând că proiectul a început din 2016 și că o revenire la „avizul de oportunitate” ar mai amâna cu câțiva ani începerea propriu-zisă a construirii celor trei imobile.
DECLARAȚIE:
„Cel mai bine este să discutați cu Primăria Baciu pentru a demara studiul de fezabilitate pentru sensul giratoriu. Apoi se va ști suma de investit acolo și se va discuta mai ușor cu investitorii din zonă. În concluzie, acum nu avem ce aviz să dăm. Va fi doar o amânare a proiectului. Vă așteptăm într-o ședință viitoare când se mai lămuresc lucrurile”.
Alin Tișe, președintele CJ (care conduce și ședințele CTATU)
Membrii Comisiei de urbanism au fost rugați să mai voteze o dată, cu recomandarea de „amânare”, ceea ce au făcut: 4 voturi au fost pentru ca proiectul să fie amânat.
Ce prevede proiectul de pe strada Transilvaniei
Conform memoriului tehnic, tema de proiect a fost stabilită împreună cu beneficiarii lucrărilor și presupune elaborarea unui plan urbanistic zonal cu scopul construirii a trei imobile cu regimul de înălțime maxim S+D+P+7E, de funcțiuni mixte:
- parcări auto și de biciclete + spații tehnice necesare funcțiunilor la subsoluri;
- spații comerciale, servicii și imobile administrative la demisol, parter, etaj 1 și etaj 2;
- spațiu verde cu acces public la nivelul etajului 2 (nivelul parter al blocurilor de locuinte, din partea nordică a parcelei reglementate);
- locuințe colective de la etajul 3 până la etajul 7.
Cine sunt beneficiarii
Beneficiarii acestei investiții sunt s.c. ALLEPPO GREEN INVEST s.r.l., s.c. RO CARPAȚI s.r.l., Monica și Vasile Luca, Gabriela Dorina Drăgan, Ancuța și Daniel Gheorghe Raită și Viorica Sîntămărian. Proiectantul general este biroul de arhitectură MAIATEC din Cluj-Napoca, deținut de arhitectul Salha Riyadh.
6.432
de metri pătrați reprezintă suprafața totală a terenului pe care urmează să fie construit imobilul.
Conform memoriului ethnic, amplasamentul studiat se află în zona nord-vestică a municipiului Cluj-Napoca, pe Calea Baciului, la o distanță de aproximativ 190 de metri nord de pârâul Nadăș și nu reprezintă particularități ale reliefului din punct de vedere hidrografic, al condițiilor geotehnice sau al riscurilor naturale.
Declivitate mare
Terenul are o declivitate mare, cu o diferență de nivel de 14 metri pe directia nord- sud. Zona studiată are o formă neregulată dezvoltată cu lungimea pe direcția sud-vest spre nord-est, având suprafața de 6.432 de metri pătrați, cu o latură situată de-a lungul străzii Calea Baciului (Transilvaniei) care deservește întreaga zonă.
Potrivit memoriului tehnic justificativ, pe latura sud-vest cât si pe latura de nord-vest a parcelei există locuințe colective cu parter comercial, iar pe latura de nord-est este o construcție industrială.
Vecinătăți
Zona studiată se află în intravilanul comunei Baciu, în partea de sud-est a comunei, și la periferia orașului Cluj-Napoca. Zona studiată are următoarele vecinatăți:
- est: proprietate privată + teren cu construcții industriale și edilitare;
- sud: Calea Baciului (str. Transilvaniei);
- vest: proprietate private, zonă verde, teren construcție bloc de locuințe colective, parcări;
- nord: proprietate privată și alee privată.
Lucrarea a primit avizul de oportunitate în ședința din 16.08.2022 din partea Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului si de Urbanism, care a avizat oportunitatea realizării unui Plan Urbanistic Zonal, pentru reglementarea condițiilor de construire.