Plase de protecție din fibră de cocos pentru stabilizarea malurilor Someșului și lemn exotic pentru băncile de granit

Autor  admin   în       1 year în urmã  

Malul Someșului Mic, partea dinspre Parcul Rozelor, a fost acoperit cu plase de protecție care vor ajuta la stabilizarea lui. Fixarea malului cu asemenea plase are o explicație.

Ploile torențiale din perioada 20-23 septembrie au creat adevărate ravene în malurile Someșului și au adus

mult noroi pe alei și pe faleză. Media9 a scris despre asta și a publicat un set de fotografii care arătau deranjul teribil provocat de ploi pe malurile Someșului.

GALERIE FOTO. Ploile torențiale din ultimele zile au stricat malurile Someșului. „Nu-i șuvoi cum e ravena și nici Clujul ca Viena”

146.500

de metri pătrați este suprafața totală studiată a acestui proiect.

Fixarea malurilor Someșului a fost realizată cu plase din fibră de cocos, ceea ce a ridicat costurile proiectului de modernizare pe bani europeni „Rethinking Someș”.

În plus, băncile de granit au fost placate cu stinghii din lemn exotic, care au condus la cheltuieli suplimentare.

Alte lucrări suplimentare au vizat realizarea unui sistem de ancorare a pontoanelor plutitoare, astfel încât acestea să fie sigure în exploatare sau realizarea conexiunilor tuturor aleilor din proiect pentru a facilita accesul persoanelor cu dizabilități.

159.296.560,35

de lei este valoarea lucrărilor pentru modernizarea malurilor Someșului

Termenul de execuție a fost prelungit cu 6 luni (din mai 2023 – n.r.), iar contractul inițial, încheiat la valoarea de peste 95,6 milioane lei (fără TVA), a mai fost majorat ca urmare a unor lucrări suplimentare.

Valoarea totală a proiectului primăriei finanțat din fonduri europene (85% nerambursabili, 13% fonduri guvernamentale și 2% contribuție proprie) ajunge, astfel, după suplimentări, la 133,9 de milioane lei, fără TVA.

Adică 159.296.560,35 de lei cu TVA.

Pe de altă parte, muncitorii au început lucrul pe partea cu clădirea Hidroelectrica. E adevărat, destul de timid. Au nivelat aleea dintre clădire și canalul Morii și pe cea cuprinsă între pasarelă și podul din Grigorescu. Aici au fost plantați câțiva arbori.

Lucrările pentru  modernizarea malurilor Someșului sunt realizate de asocierea ACI Cluj (lider) – Socot – Simacek Facility Services în baza unui contract din 24 septembrie 2021.

La afârșitul săptămânii trecute, primarul Emil Boc a anunțat că recepția lucrărilor va fi făcută în luna noiembrie 2023.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.