Peste 82.000.000 de lei investiți în infrastructura județeană în ultimii 10 ani. Beneficiare au fost 35 de localități clujene

Autor  admin   în       2 years în urmã  

Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a realizat o analiză a investițiilor în infrastructura de apă și canalizare a județului Cluj, realizate în perioada 2013-2022 și finanțate din bugetul instituției. 

Astfel, în ultimii 10 ani Consiliul Județean Cluj a finanțat cu peste 82.000.000 de lei nu mai puțin de 29 de proiecte de alimentare cu apă potabilă și canalizare din 35 de localități clujene.

 

 

Principalele lucrări de investiții realizate și recepționate în acest interval de timp au vizat înființări de noi rețele și extinderi ale conductelor de apă pe o lungime totală cumulată de 215 km. De asemenea, au fost realizate și lucrări de introducere a canalizării, pe o lungime de peste 25 km. În plus, în cazul a  jumătate dintre proiectele implementate au fost construite 36 de noi stații de pompare a apei potabile și uzate. 

DECLARAȚIE

„Sunt investiții importante, ce au adus numeroase beneficii în comunitățile vizate. Acestea au avut rolul de a veni în completarea marilor proiecte din fonduri europene derulate de Compania de Apă Someș. Vom continua să alocăm fonduri din bugetul Consiliului Județean, astfel încât toți cetățenii județului să beneficieze de aceste facilități, indiferent că locuiesc în oraș sau la sat”. 

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj  

Potrivit reprezentanților CJ Cluj, finanțarea acestei categorii de proiecte este realizată prin intermediul Fondului de Întreținere, Înlocuire, Dezvoltare (IID), alimentat din redevența și impozitul pe profit datorate de Compania de Apă ”Someș” Consiliului Județean.

Acest fond a fost constituit în baza OUG 198/2005, în vederea asigurării rambursării creditelor contractate pentru cofinanțarea proiectelor europene. Ulterior, începând cu anul 2013, Fondul IID a fost folosit exclusiv pentru implementarea investițiilor edilitare locale care, din motive tehnice, nu au putut fi cuprinse în programele majore de investiții atrase de la Uniunea Europeană.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.