Peste 100 de echipamente medicale cumpărate pentru Spitalul de copii cu bani din PNRR

Autor  admin   în       1 year în urmã  

Consiliul Județean Cluj a publicat în SEAP (Sistemul Electronic de Achiziții Publice) anunțul privind achiziționarea a nu mai puțin de 106 echipamente destinate reducerii riscului de infecții nosocomiale în Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii.

617.830

de lei este valoarea echipamentelor medicale care vor fi cumpărate pentru spital cu bani din PNRR

Cu o valoare totală estimată de 617.830 de lei, dotările prevăzute în această primă licitație vor fi achiziționate în cadrul unui proiect cu finanțare europeană, prin Planul Național de Redresare și Reziliență, câștigat și implementat de forul administrativ județean.

DECLARAȚIE

„Continuăm să investim în dotarea și modernizarea Spitalului nostru de Copii, astfel încât specialiștii instituției sanitare să poată oferi cele mai bune servicii medicale, în condiții de deplină siguranță. Ne dorim ca prin intermediul celor 119 dotări vizate de acest proiect european să contribuim la protejarea vieții și a sănătății micilor pacienților, precum și a întregului personal”.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj

Potrivit CJ Cluj, unitatea spitalicească aflată în subordinea forului administrativ județean va beneficia de 50 de sisteme de decontaminare/tratare a aerului din încăperi, patru sisteme cu abur și dezinfectant pentru decontaminare și dezinfecție rapidă de nivel înalt a suprafețelor greu accesibile, în prezența umană, un echipament de evidențiere a încărcăturii microbiologice pe suprafețe, un echipament de evidențiere a încărcăturii microbiologice în aer și 50 de cărucioare multifuncționale, recomandate pentru sistemul de mopuri și lavete preimpregnate automat.

Termenul limită pentru depunerea ofertelor este data de 12 martie 2024, ora 15:00, criteriul de atribuire fiind „cel mai bun raport calitate-preț”.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.