Perestroika lui Boc. Zorii democrației, în Consiliul local Cluj-Napoca :)
Se știe că Emil Boc conduce cu o mână de fier Primăria Clujului. Edilul șef se înconjoară de oameni care nu îl contrazic și caută să absoarbă întreaga lumină a reflectoarelor. Se întâmplă în aparatul executiv, dar și în Consiliul local, unde unii nu deschid gura timp de patru ani. Foști consilieri s-au plâns că nu li s-a permis să propună nimic și li s-a spus că unica lor misiune în deliberativ este să ridice mâna cum li se trasează. A existat și un contraexemplu, Ioan Bâldea, și a avut viață scurtă în CL.
Ca să înțelegem situația statistic, ne uităm în raportul primarului pe 2021, la secțiunea unde se vorbește despre activitatea Consiliului local.
“Au fost promovate 854 de proiecte de hotărâre, din care 836 din iniţiativa primarului și 18 din iniţiativa consilierilor locali. Au fost adoptate 850 de hotărâri și patru proiecte au fost retrase de către iniţiator”.
Limpede ca lumina zilei. 18 inițiative în 17 ședințe de Consiliu local din 2021 înseamnă că domnii și doamnele consilier, 27 la număr, au fost doar de decor. USR are două proiecte de HCL în tot anul 2021, PSD, zero. Întrebat la final de ianuarie, la TVR Cluj, în legătură cu acest subiect, tânărul consilier local Valentin Maior, PNL, a spus că a propus în partid să poată face proiecte și consilierii. Și că există promisiuni. 🙂
“Vreau să vorbesc în nume propriu aici. Eu încerc să fac mai bine. Cifrele din raport nu arată bine, eu personal am ridicat la nivelul conducerii partidului din care fac parte acest subiect și avem promisiuni că se va schimba. Știu sigur că se va schimba, pentru că am o serie de propuneri. În primul an de mandat trebuie să înveți unele lucruri și îți ia un pic de timp să îți dai seama cum funcționează lucrurile. De anul acesta am pe listă câteva propuneri pe care vreau să le fac cu sprijinul colegilor”, a spus Valentin Maior.
Ca să conturăm modul autocrat în care Emil Boc vede lucrurile, trebuie să subliniem neapărat reacțiile sale recente: atunci când un arhitect valoros, precum Șerban Țigănaș, decanul Facultății de Arhitectură, care NU are proiecte pe Cluj-Napoca, îi spune primarului că greșește instaurând „dictatura studiilor de trafic”, acesta țipă în spațiul public că “se fac campanii de presă plătite” împotriva sa.
Îi dă cu urbanismul în cap lui Emil Boc. Țigănaș: “Sunt revoltat. Se iau măsuri profund eronate” + “Unii dezvoltatori pot să construiască, pentru că au canal politic”
Iată, totuși, niște zori ai democrației, în Consiliul local. O fi un soi de perestroikă a lui Boc, nu ne putem încă pronunța. Și nici nu știm cât va dura. Marți, ordinea de zi a ședinței este, pentru prima dată, împănată de inițiative care nu sunt exclusiv ale primarului. Pare că brusc consilierii PNL și UDMR s-au trezit la viață și au început să muncească pentru cei 1.100 de lei/ședință.
La punctul 3 de pe ordinea de zi sunt enumerați toți consilierii de la putere, apoi apar câțiva liberali: la punctul 6 este coautor Loredana Pop, care este menționată și la punctul 9, la 7 coautor este Ionuț Moldovan, apoi Andrei Irimie s-a implicat în două proiecte, iar Ovidiu Vișan și Flavia Ibranyi, la câte unul. Bravo, harnici aleșii noștri!
Ce mai e de zis? Pare că suntem pe drumul cel bun. Că am dormit mult și că începem să ne trezim la normalitate.