Pe mâna românilor

Am mai avut ocazia să împărtășesc amintiri despre Domnul Cosma, primul meu șef de birou, în anii în care mă învredniceam și eu să-mi târăsc plugul pe câmpul muncii. Deși era o vreme a „tovarășilor”, toată lumea, inclusiv conducerea importantei întreprinderi clujene, îl numea cu respect: „Domnul Cosma”.

Iar el justifica pe deplin apelativul: vorbire elevată (absolvise trei facultăți „înainte”), maniere desăvârșite, vestimentație elegantă (îl văd și acum cu ochii minții îmbrăcat în trenciul cu căptușeală în carouri și cu borsalina atent periată). Întrebarea care se ridica imediat ce-l cunoșteai era: cum de un astfel de om putea să eșueze într-o poziție măruntă de șef de birou? Răspunsul îl aflai mai greu, numai după ce intrai în grațiile dactilografelor, care știau tot ce mișcă și încă ceva pe deasupra: Domnul Cosma era „compromis”.

În anii de început ai delirului comunist, el a petrecut un număr de ani (nimeni nu a aflat câți) în temnițele comuniste, vinovat fiind de unul dintre cele mai grave delicte ale vremii: libertatea de opinie. De fapt, răul venea de la faptul că și limba lui a fost liberă, lucru de neiertat în acele vremuri. Și, ce să vezi! Limba Domnului Cosma era în continuare dezlegată… atâta doar că vânătoarea de vrăjitoare ideologice era practic încheiată, ceea ce făcea ca remarcile sale acide și critice să fie ignorate de către autoritățile politice ale vremii.

Două dintre aceste zicale ale Domnului Cosma mi s-au întipărit în memorie. Atunci când vreunul dintre angajați greșea cu nonșalanță și/sau ignoranță, încurcând lucrurile și dându-ne tuturor bătăi de cap, el ofta: „Noi nu avem nevoie de sabotori. Ne sabotăm singuri”. La fel, atunci când, parcă în mod inexplicabil, fie vorba despre politica de stat sau despre activitatea noastră cea de toate zilele, lucrurile păreau încâlcite și de neînțeles, el rostea filosofic: „Dacă vrei să strici o treabă, dă-o pe mâna românilor”.

Domnul Cosma s-a întors demult în țărâna tutelară. Dar spusele sale rămân la fel de adevărate: dacă vrei să arunci în ridicol și să faci complet nefuncțional proiectul „celui mai puternic laser din lume”… dă-l pe mâna românilor! Ne amintim cu toții momentul de curată vibrație patriotică asociat deciziei Uniunii Europene de a atribui României realizarea și exploatarea instalației ELI-NP (Extreme Light Infrastructure – Nuclear Physics), care a venit ca o recunoaștere a meritelor românești în domeniu, legate mai ales de activitatea academicianului Horia Hulubei, personalitate de talie mondială a fizicii teoretice și aplicative. La fel, să nu uităm că în deceniul al VII-lea al secolului trecut, România a fost a patra națiune (după SUA, URSS ș Franța) care a construit un laser operațional.

În acești ani tulburi, unitatea de management a celebrei instalații poartă numele lui Horia Hulubei – Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară Horia Hulubei. Nume care acum este discreditat și tăvălit în noroi de către jalnicii epigoni care s-au încoțopenit la conducerea institutului, văzându-și doar de infamele și măruntele lor interese personale. Nu am căderea, și nici argumentele pentru a emite judecăți asupra nivelului științific al celor care conduc institutul. Dar este evident că, din punct de vedere al managementului, respectiva conducere este întruchiparea unei catastrofe.

Deci: UE a decis în 2012 să aloce sume importante (sute de milioane de euro) pentru dezvoltarea în România, Ungaria și Cehia a proiectului Extreme Light Infrastructure (ELI). Precum toată lumea, românii s-au pus pe treabă: clădirea e frumoasă, cu peluze și bazine cu apă, pozele de prezentare copleșesc retina, echipamentele iau ochii de noi ce sunt… dar rezultatele științifice se lasă așteptate, fiindcă personalul este ocupat cu activități mult mai importante, cum ar fi exprimarea numeroaselor nemulțumiri și lupta sindicală (care a ajuns la faza de manifestări de stradă).

Poate că, ocupați fiind cu telenovela „Cu mască / Fără mască”, sau cu lacrimile fierbinți ale interlopilor, ați scăpat din vedere acest relevant exemplu de treabă care merge rău fiindcă a încăput pe mâna românilor. Fără a încerca să facem dreptate între români, să reținem că cehii și ungurii au cerut „decuplarea” de România, pentru a trece la fazele superioare ale proiectului. Asta, în timp ce aproximativ 80% dintre tinerii cercetători prezenți (încă) la Măgurele își caută locuri de muncă în străinătate, ceea ce nu va contribui în niciun fel la îmbunătățirea situației.

Iată încă un exemplu de treabă care merge prost fiindcă a ajuns pe mâna românilor. România! Singura năzuință a românului, fie că este vorba de muncă și viață sau de simpla petrecere a concediului, este „afară”. Geaba vine un cap încoronat și visător precum Prințul Charles și încearcă să ne alunge ceața cosmopolită de pe ochi: „Oameni buni, aveți o țară deosebită, cu un patrimoniu cultural unic, cu o natură valoroasă și bogată! Profitați de interdicțiile pandemiei și vizitați cu precădere frumoasa și unica voastră țară!”

Degeaba. România este pentru ei precum măicuța bătrână, care trăiește într-o căsuță sinilie care a străbătut veacurile, într-un colțișor de natură care foșnește de viața despre care Europa doar mai visează… dar pe care ei, fiii ei legitimi dar înstrăinați, au uitat-o!

Să nu uităm: e pe mâna noastră! Să încetăm de-a o aprecia doar atunci când e „ca afară”. Fiindcă, întocmai ca pe bătrâna măicuță uitată, vom ajunge s-o apreciem doar atunci când n-o vom mai avea…

 Mihai E. ȘERBAN

Doctor în științe economice, scriitor, om de afaceri, președinte de club sportiv, instructor de arte marțiale. Editorialist cu experiență, analist economic și politic (când i se cere), precum și moralist (de câte ori poate), s-a alăturat echipei de la Media9 pentru a promova o schimbare benefică a modului în care publicul larg percepe, consumă și propagă prestația jurnalistică de calitate.