Patru trenuri electrice Alstom Coradia vor sosi în gara Cluj-Napoca. Trasee către cele mai mari orașe din țară

Autor  admin   în       3 saptãmâni în urmã     1897 Vizualizări.  

Primele patru trenuri electrice Alstom vor pleca/sosi din/în gara Cluj – Napoca în prima parte a anului viitor, anunță Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF). Ne referim la rute precum Iași – Cluj, București – Cluj, Brașov – Cluj și Cluj – Timișoara.

„Prima rută de circulație va fi București Nord – Ploiești Vest – stațiunile de pe Valea Prahovei – Brașov. Ulterior, în prima parte a anului 2025, pe masură ce restul de 11 trenuri vor intra în parcul ARF și predate spre operare CFR Călători în acest contract de servicii publice, trenurile vor circula pe toate rutele din contract”, a transmis Autoritatea pentru Reformă Feroviară.

Celelalte 25 de trenuri electrice RE-IR1 Alstom Coradia vor intra în circulație în 2025, în cadrul contractelor de servicii publice aflate în prezent în procedură de licitare, deservind restul de magistrale feroviare electrificate:

1.⁠ ⁠București – Ploiești – Buzău – Focșani – Bacău – Iași;
2. București – Ploiești – Buzău – Focșani – Bacău – Suceava;
3.⁠ ⁠⁠București – Ploiești – Buzău – Brăila – Galați;
4. ⁠⁠Iași – Suceava – Dej – Cluj Napoca;
5.⁠ ⁠⁠București – Ploiești – Brașov – Sighișoara – Cluj Napoca;
6.⁠ ⁠⁠Brașov – Sfântu Gheorghe – Miercurea Ciuc – Bistrița – Cluj Napoca;
7.⁠ ⁠⁠București – Ploiești – Brașov;
8.⁠ ⁠⁠Cluj Napoca – Alba Iulia – Deva – Arad – Timișoara.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.