Patru restaurante din Cluj, închise de Protecția consumatorilor. Amenzi de peste 150.000 de lei

Patru restaurante din Cluj-Napoca au fost închise de către inspectorii Comisariatului Regional pentru Protecția consumatorilor Regiunea Nord-Vest Cluj. Inspectorii au închis temporar aceste restaurante din cauza neregulilor găsite.
Echipe de control din cadrul Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Nord-Vest (CRPC RNV) Cluj au verificat, în perioada de 22-27.07.2022, respectarea prevederilor legale în domeniul Horeca, de către cinci operatori economici de pe raza municipiului Cluj-Napoca. Controalele au fost efectuate ca urmare a unor acțiuni tematice, dar și în urma unor reclamații.
Ce nereguli au descoperit inspectorii de la Protecția Consumatorilor
- Comercializarea unor produse cu data limită de consum și termen de valabilitate depășit
- Schimbarea stării termice a unor produse și preparate
- Depozitarea unor produse și preparate fără elemente de identificare-caracterizare
- Folosirea unor spații de depozitare insalubre, aferente depozitării produselor refrigerate sau congelate, băuturi răcoritoare, legume și fructe (prezență mucegai pe rafturi, grilaje agregate)
- Preparate congelate fără a deține abatitor (congelator rapid) și, implicit, document sanitar veterinar
- Utilizarea unor aparate frigorifice insalubre, improprii depozitării produselor expuse la comercializare
- Zona aferentă barului insalubră
- Comercializarea peștelui vechi, cu ochi retractați și la care se desprindea carnea de pe os
- Prezența muștelor în blocurile alimentare
- Utilizarea unor cântare neverificate metrologic sau neomologate conform prevederilor legale
- Existența unui bloc alimentar cu igrasie
- Utilizarea unor capete de produse fără elemente de identificare, cu modificări organoleptice
- Semipreparate (paste diverse) cu data limită de consum 4 zile
- Utilizarea unor bureți și mănuși cu inserție metalică
- Utilizarea unor frigidere cu chedere rupte, cu depuneri de resturi
- Existența unor zone cu aglomerări de mucegai sub plitele de gătit
- Utilizarea unor agregate cu ventilatoare îmbâcsite cu praf.
155.000
de lei însumează sancțiunile contravenționale pe care le-au aplicat inspectorii de la Protecția Consumatorilor.
În urma acestor acțiuni, au fost aplicate 5 sancțiuni contravenționale dintre care 4 cu amenzi în cuantum de 155.000 de lei și unul cu avertisment.
În plus, au fost dispuse măsuri de oprire definitivă de la comercializare a unor produse și preparate în valoare de circa 3.500 de lei.
Pentru 4 operatori economici a fost dispusă măsura de oprire temporară a prestării de servicii pană la remedierea deficiențelor.