Pata Rât va avea un radio 24/7

Autor  Ionel Lespuc   în       3 years în urmã  

Post de radio pentru celebra comunitate clujeană de la Pata Rât. Vineri este inaugurarea sediului, denumit Casa Radio Pata. Postul va funcționa în următorii doi ani, va emite 24 de ore pe zi, șapte zile din șapte, iar membrii comunității din Pata Rât vor putea participa la decizie; ei vor fi cei care vor stabili grila de programe. Ideea aparține Fundației AltArt.

“Grila de program va putea conține emisiuni de cultura, istoria și tradiția romilor, interviuri (cu cetățeni, experți, lideri romi), cursuri de limba romani, română și engleză, educație de sănătate, muzică. Radio Pata va avea emisiuni săptămânale dedicate incluziunii tinerilor. Acestea vor aborda teme precum: educație (ex. informări privind programul Șansa a doua, limba engleză), sănătate, divertisment și sport. Pentru copii, Radio Pata va avea zilnic emisiuni dedicate (ex. basme, povești de seară). Radio Pata va aborda săptămânal teme intergeneraționale (ex. respect în relații familiale), și va invita în studio tineri care pot să servească ca și model pentru generațiile tinere (studenți, antreprenori, activiști)”, se arată în comunicatul AltArt.

Radio Pata va aloca o atenție specială egalității de gen și violenței de gen. Radio Pata va căuta să modereze o serie de dezbateri săptămânale pe aceste teme. Cu sprijinul unor invitați (psihologi, consilieri familiali, juriști, activiști) vor fi promovate modele comportamentale incluzând comunicarea nonviolentă, respectul, etc. Vor fi invitate în studio tinere rome și femei rome care își vor împărtăși experiențele cu ascultătorii. 

În al doilea an de funcționare, Radio Pata se va extinde în Cluj-Napoca, crescând capacitatea 1. cunoașterii interculturale, 2. de promovare a respectării drepturilor omului, 3. de combatere a rasismului și a discriminării. 

Parteneri în proiect sunt Asociația Comunitară a Romilor din Coastei, care asigură facilitarea comunitară, DGASPC, care testează streaming-ul de servicii publice prin radio, Centrul pentru Studiul Democrației, ce furnizează studiile de impact, respectiv BIT Theater Bergen, contributor la promovarea proiectului. 

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.