Pas înainte pentru realizarea variantei ocolitoare a municipiului Cluj-Napoca. În primă etapă, va fi asfaltat drumul județean 170B

Consiliul Județean anunță că a demarat licitația pentru reabilitarea și modernizarea, cu fonduri europene, a drumurilor județene DJ 170B și DJ 103K.
Inițiativa Consiliului Județean Cluj de realizare a unei variante ocolitoare a municipiului Cluj-Napoca, prin reabilitarea și modernizarea în profunzime a drumului județean Topa Mică – Așchileul Mic, a trecut într-o nouă etapă.
În același timp, au fost făcuți pași importanți înainte în ceea ce privește facilitarea accesului spre zona de maxim interes turistic Beliș-Fântânele, prin reabilitarea și modernizarea drumului județean 103K Râșca – Beliș.
Astfel, Consiliul Județean a publicat în SEAP (Sistemul Electronic de Achiziții Publice) anunțul pentru achiziția lucrărilor de construcții având ca obiect „Modernizarea și reabilitarea drumurilor județene DJ 170B și DJ 103K – 2 loturi”.
Data limită de depunere a ofertelor este 31 martie 2025, ora 15:00, pentru toate loturile, criteriul de atribuire fiind „cel mai bun raport calitate-preț”.
DECLARAȚIE
„Importanța acestei etape e dată de faptul că se conturează, din ce în ce mai clar, această mini-centură și variantă ocolitoare a municipiului Cluj-Napoca. Inițiativa noastră de a asfalta, pentru prima dată, drumul județean 107B, va contribui semnificativ la reducerea distanței dintre Răscruci și Topa Mică, astfel încât numeroase autovehicule nu vor mai fi nevoite să tranziteze municipiul Cluj-Napoca și zona metropolitană. O importanță aparte pentru dezvoltarea județului o are și celălalt drum județean pe care îl modernizăm cu fonduri europene, DJ 103K, care va facilita accesul spre zona turistică Beliș-Fântânele, cu beneficiile ce decurg de aici”.
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj
Valoarea estimată totală a contractului este de 209.928 595.64 lei, fără TVA, finanțarea fiind asigurată din fonduri nerambursabile și din bugetul Consiliului Județean.
Contractul vizează modernizarea și reabilitarea a două drumuri județene strategice, respectiv:
- DJ 170B Topa Mică – Așchileul Mic, în lungime de 5,847 km (de la kilometrul 0+000, până la kilometrul 5+847)- Lotul 1. Valoarea estimată a contractului pe lotul 1 este de 46.898 337.28 lei, fără TVA.
- DJ 103K Râșca – Beliș, în lungime de 28,655 km (de la kilometrul 0+000, până la kilometrul 28+655) – Lotul 2. Valoarea estimată a contractului pe lotul 2 este de 163.030 258.36 lei, fără TVA.
Lucrările de execuție, care se vor derula pe o perioadă de maxim 22 de luni pe drumul județean DJ 170B, respectiv de 27 de luni pe drumul județean DJ 103K, vizează lucrări de modernizare și reabilitare în profunzime, de la fundația drumului și până la stratul de uzură din beton asfaltic.
De asemenea, cele două drumuri județene vor beneficia de dotări moderne specifice, care vor spori gradul de confort și siguranță al conducătorilor auto și pietonilor: parcări auto, stații de autobuz, trotuare, stâlpi de iluminat cu panouri fotovoltaice, șanțuri și rigole pavate cu beton, accese la proprietăți și drumuri laterale, poduri și podețe noi, ecoducte pentru animale, ziduri de sprijin din gabioane, parapeți de siguranță, marcaje și indicatoare rutiere, etc.