Pas important pentru construirea Centrului de transplant multiorgan de la Cluj: va fi scoasă la licitație execuția lucrărilor

Autor  admin   în       2 years în urmã     1154 Vizualizări.  

Invitat într-o emisiune online, Alin Tișe a declarat că forul administrativ județean urmează să scoată la licitație execuția efectivă a Centrului integrat de transplant multiorgan.

„E o unitate medicală unică în România și în sud-estul Europei”, a spus Tișe. 

Citește și acest articol: 200 de milioane de euro pentru Cluj. Alin Tișe: „E ceva unic nu numai în România, ci în sud-estul Europei”

În următoarele zile demarăm licitația pentru Centrul multiorgan de transplant. Am ajuns și cu acesta la final. În scurt timp vom da drumul la licitație și pentru Spitalul de Copii, dar Centrul de Transplant este finalizat ca procedură, ca documente.

Vom putea, în sfârșit, să-i dăm drumul… I-am rugat și pe colegii mei să grăbească procedurile, și-n această dimineață am avut discuții cu ei pe această temă, ca să putem da drumul licitației. Ambele mari proiecte sunt pe PNRR. Până vor veni banii de la PNRR, cheltuielile vor fi suportate de la bugetul Consiliului Județean”, a susținut, marți dimineața. Alin Tișe, prezent la Ziua Live.

„Aștept să dăm drumul lucrărilor la Spitalul de copii și la Centrul de transplant integrat. Vezi vedea ritmul de lucru. O să stau acolo toată ziua, cu colegi și consultanți. O să vedeți că se poate” – Alin Tișe

Cum va arăta Centrul Integrat multiorgan

Centrul Integrat de Transplant multiorgan va fi construit pe strada Victor Babeș din Cluj-Napoca, pe un teren de 17.000 de metri pătrați.  Centrul va avea 4 subsoluri, parter și cinci etaje și va dispune de heliport.

INDICATORI TEHNICI:

Suprafață teren centru:17.318 mp
Suprafaţă construită (amprentă la sol): 5027,80 mp
Suprafaţă desfășurată (totală): 41.868,40 mp
Număr de paturi: 280 (din care 16 de zi)
Săli de operație: 12
Heliport: 1 buc.
Regim de inaltime: 4 Subsoluri + Parter + 5 Etaje + Etaj tehnic
Înălțime maximă: 28,5 m (platforma heliportului)
Locuri de parcare: 176 buc.
Categoria de importanță: B – Deosebită

INDICATORI ECONOMICI:

950.750.304,93 lei

este valoarea totală a investiției (INV), inclusiv TVA, din care C+M (inclusiv TVA) = 445.204.880,26 lei;

Finanțarea investiției: bugetul Județului Cluj, fonduri europene și alte surse de venit legal constituite
DURATA DE EXECUŢIE: 36 de luni
DURATA DE REALIZARE: 60 de luni (din care 15 luni perioada de proiectare și 36 de luni perioada de achiziție).

De ce avem nevoie de acest spital

În proiectul înaintat spre aprobare consilierilor județeni în ședința ordinară de joi, a fost făcută o expunere – motivare pentru ridicarea acestui centru medical de transplant multi-organ.

„Ideea realizării unui centru de transplant multi-organ în Cluj-Napoca a pornit de la faptul că tot mai multe persoane suferă de insuficiență terminală a unui organ solid (cord, plămâni, ficat sau rinichi), transplantul de organ reprezentând singura opțiune de supraviețuire a acestor pacienți.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.