Parcări la intrările în oraș și folosirea mijloacelor de transport în comun, soluțiile unui specialist clujean în trafic + Care este acum cea mai aglomerată stradă

Autor  admin   în       1 year în urmã     1507 Vizualizări.  

Profesorul Nicolae Filip, decanul Facultății de Autovehicule Rutiere, Mecatronică și Mecanică din Cluj și membru în Comisia de circulație a Primăriei Cluj-Napoca a fost invitat la emisiunea „Real Estate Agenda”, unde a fost întrebat despre cum arată traficul rutier în 2022 față de 2021.

Trafic de 1.600 de vehicule pe oră

„Este mai dens. Valorile de trafic au crescut, e adevărat că nu foarte mult, dar suficient cât să ne facă să ne organizăm deplasările. Și să ne alegem cât mai bine intervalele orare. Sunt ore de vârf care, într-adevăr, pun nervii la grea încercare. Apoi, apar situații vrând-nevrând: de exemplu, mici accidente în trafic.

Blochează o arteră rutieră complet. Să ne gândim: dacă la o valoare de trafic de 1.600 de vehicule pe oră apare un accident, 10 minute până se degajează carosabilul, chiar dacă discutăm de o constatare amiabilă, sunt suficiente ca să formeze o coloană de un kilometru, un kilometru și jumătate de vehicule în așteptare. Astfel că acea coloană se va resorbi, din experiența și simulările noastre, în 45 de minute, poate chiar o oră – o oră și jumătate.

Realizatorul emisiunii l-a întrebat pe specialist dacă asta înseamnă că ar trebui să-ți iei o marjă de siguranță și să pleci mai devreme cu o oră de acasă pentru a „acoperi” vreun eveniment de acest fel.

Ar fi greșit și fără relevanță. Ce vreau să vă spun eu e că am ajuns la valori atât de mari în trafic, încât cele mai mici evenimente rutiere pot să creeze blocaje. Și nu știm de ce drumul e blocat”, a spus Nicolae Filip.

Nicolae Filip a spus, printre altele, că la Cluj ar trebui să se pună accentul pe construirea de parcări la intrările în municipiu, că sensul unic pe strada Moților, pus într-un raport de primarul Emil Boc, nu este o soluție bună și că unica variantă pentru descongestionarea traficului, până la apariția unor elemente noi de infrastructură, este renunțarea la mașina personală și circulația cu mijloacele de transport în comun.

Completați propoziția:

1. În 2022, traficul din Cluj-Napoca a devenit …?

Nicolae Filip: Mai dificil.

2. Strada cu cel mai mare grad de încărcare din municipiu este …?

Nicolae Filip: Calea Florești.

Răspundeți cu da sau nu

3. Pe strada Moților, după introducerea benzii bus ar trebui să se instituie sens unic spre Mănăștur?

Nicolae Filip: Nu.

4. Pentru locuitorii din Florești, extinderea liniei de tramvai era mai utilă decât proiectul metroului:

Nicolae Filip: Nu.

Test grilă

5. În lipsa unei extinderi a infrastructurii rutiere, soluția pe care dvs. o recomandați este:

a) să aveți mai multă răbdare în trafic

b) să căutați rute alternative

c) să lăsați mașina personală acasă și să circulați cu mijloacele de transport în comun

Nicolae Filip: c)

6. Când faceți strategia de construire a unei parcări publice, Clujul ar trebui să înceapă cu: 

a) zona pericentrală

b) cartiere

c) intrările în oraș dinspre Florești, Apahida, Baciu și Feleacu

Nicolae Filip: c).

Nicolae Filip (62 de ani) este profesor dr. ing., director de școală doctorală de Inginerie Mecanică, este șef de catedră Autovehicule Rutiere şi Maşini Agricole, membru în Senatul Universităţii Tehnice din Cluj Napoca și membru în CNADTCU – Comisia de contestaţii, domeniul de specialitate: Inginerie mecanică.

Vedeți mai jos emisiunea Real Estate Agenda, cu Nicolae Filip:

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.