Verde pentru Bună Ziua. Parc în Becaș – UPDATE
Municipalitatea dorește să cumpere teren pentru a realiza un parc de cel puțin un hectar. Acest parc ar urma să deservească populația crescândă din cartierul Bună Ziua. Numai că soluția care se întrevede este ca spațiul verde să fie amenajat tocmai în Becaș, în extremitatea sudică a cartierului, spre livada Palocsay.
În fapt, pe masa consilierilor locali se vor avea șase variante de zone unde s-ar putea realiza un asemenea parc.
Așa cum se poate vedea, aparatul din Primărie recomandă cu putere varianta a șasea, unde prețul metrului pătrat ar fi – potrivit directorului tehnic Virgil Poruțiu – de 16 ori mai mic decât în cazul celorlalte propuneri.
Poruțiu recunoaște însă că, în Becaș, costul amenajării va fi mai mare, pentru că sunt diferențe de nivel, iar în zonă nu există utilități. Pe de altă parte, se află aproape de traseul viitoarei centuri metropolitane.
UPDATE Terenul din Becaș are 7,8 hectare și, în ciuda faptului că nu a fost încă desemnat de consilierii locali, primarul Emil Boc a anunțat deja că va fi amenajat printr-un concurs de soluții.