„OZN-ul Clujului” a primit avizul arhitectului-șef. Va fi aprobat în Consiliul Local
„OZN-ul Clujului”, așa i-am spus noi. Este Science Campus, gândit în jurul unui muzeu al științei; și la noi, ca mai peste tot în lume, acest gen de dezvoltare are parte de o infrastructură futuristă. Ansamblul a primit de curând avizul arhitectului șef al municipiului și merge către o hotărâre de Consiliul Local. Iar mai apoi spre autorizare.
Iată câteva muzee ale științei din lume.
Graba nu e chiar atât de mare, întrucât momentan nu se cunoaște sursa de finanțare. Și Primăria, și UBB caută fonduri nerambursabile, dar Daniel David a subliniat că are un acord cu Banca Europeană de Investiții, pentru un eventual credit de 35 de milioane de euro. “Sper să nu trebuiască să îl accesăm”, spune rectorul anul trecut.
În Lomb, lângă Centrul Regional de Excelență în Industrii Creative, se va construi noul ansamblu, cu muzeu al științei, complex de cercetare InfoBioNano4Health, sediu de facultate de matematică UBB, cămine studențești, terenuri de sport, dar și spații publice, inclusiv o piațetă unde se vor putea organiza evenimente. Este, practic, o zonă cu aspect de centru “rătăcită” la periferie, un “pol urban”, cum spun urbaniștii.
Science Campus a fost tema unui concurs de soluții, câștigat de o echipă din București, KLX Studio s.r.l.
Proiectul Science Campus Cluj-Napoca are o suprafață totală de 6,48 hectare (cu pozibilitatea de extindere la 8,4 hectare) și cuprinde:
- Centru științific / Science Center realizat de Primăria Cluj-Napoca, inclusiv piațetă și terenuri de sport: 3,48 hectare
- Complex de cercetare-dezvoltare-inovare – InfoBioNano4Health, inclusiv sediul Facultății de Matematică și Informatică și cămin studențesc – realizate de Universitatea Babeș-Bolyai
- Spații exterioare pentru evenimente culturale și educaționale
FOTO: Randare cu viitorul Science Campus. În stânga jos este Muzeul Științei, lângă care sunt terenurile de sport. În stânga spate sunt căminele. Pe dreapta, Facultatea de Matematică-Informatică, cu observator astronomic, și, mai mic, InfoNanoBio4Health, centrul de cercetare dorit de UBB.
Facultatea de Matematică-Informatică va putea găzdui 3.000 de persoane, studenți și profesori, dar are și o funcțiune “semipublică”: pe terasă și acoperiș vor fi instalate telescoape și va funcționa ca observator astronomic. Piațeta a fost imaginată ca un spațiu de “happening”. S-a propus instalarea de panouri fotovoltaice și turbine eoliene, iar ideea enunțată a fost ca surplusul de energie să fie înmagazinat în baterii cu hidrogen. De altfel, în Lomb tocmai s-a inaugurat un parc fotovoltaic, care va asigura 70% din volumul de energie consumat de CREIC și TEAM, cele două clădiri din Cluj Innovation City.
187.000
de metri pătrați ar urma să aibă suprafața desfășurată a construcțiilor din nou ansamblu.
600
sau chiar 700 de arbori ar urma să fie plantați în jurul noului Science Campus. Spațiul verde va fi de 6 hectare.
P