Opoziție față de cumpărarea de autobuze pe hidrogen. „Aș fi preferat să ne concentrăm pe soluții reale, funcționale”

Autor  Ionel Lespuc   în       3 luni în urmã  

Consilierul local Aurelia Cristea (PSD) a pus sub semnul întrebării oportunitatea cumpărării unor autobuze pe hidrogen înainte ca orașul să dispună efectiv de o fabrică de hidrogen și de infrastructura necesară pentru alimentare.

„Aș fi preferat să ne concentrăm pe soluții reale, funcționale, pentru care avem deja infrastructură – tramvaie, troleibuze, autobuze electrice. Autobuzele pe hidrogen sunt scumpe, iar Uniunea Europeană și-a suspendat momentan finanțarea pentru acest tip de proiecte”, a spus Aurelia Cristea.

Autobuzele pe hidrogen sunt incluse în proiectul de reabilitare a Pieței 14 Iulie și a străzilor adiacente, tocmai pentru că, potrivit autorităților, acest tip de transport nepoluant a crescut gradul de eligibilitate al proiectului.

Aurelia Cristea a subliniat că riscul este ca noile vehicule „să stea din nou în parcare”, așteptând infrastructura necesară. Viceprimarul Dan Tarcea a explicat că procedura pentru construirea fabricii de hidrogen este în desfășurare. De asemenea, a precizat că proiectul de cumpărare a autobuzelor este integrat, în mod justificat, în modernizarea zonei Pieței 14 Iulie, pentru a maximiza șansele de finanțare europeană.

„Fabrica de hidrogen e în faza de pregătire a licitației. Avem studiul de fezabilitate aprobat și terenul identificat. Nu punem căruța înaintea boilor, mergem în paralel cu clauze suspensive. Altfel pierdem ani întregi”, a spus Tarcea.

Primăria Cluj-Napoca intenționează ca până în 2028 să aibă numai autobuze nepoluante care să circule pe teritoriul municipiului.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.