Operatorii economici din subordinea Consiliului Județean Cluj performează. Ce profit net au realizat în 2024

Autor  admin   în       12 ore în urmã  

Forul administrativ județean va supune aprobării, în cadrul ședinței ordinare din luna mai 2025, situațiile financiare anuale ale celor cinci operatori economici la care Consiliul Județean Cluj este acționar unic ori majoritar: Centrul Agro Transilvania Cluj S.A, Tetarom SA, Univers T, Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj R.A și Compania de Apă „Someș” s.a.

DECLARAȚIE

„Ne-am dorit totdeauna ca operatorii noștri economici să-și găsească locul pe piețele specifice lor. Printr-o bună administrare și gestionare, toate au ajuns să creeze profit și, implicit, să contribuie la bugetul județului. Această performanță se datorează, alături de performanța managerială, și susținerii din partea Consiliului Județean, care a sprijinit permanent proiectele acestor societăți”.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj

Astfel, conform rezultatului exercițiului financiar aferent anului 2024, cele mai mari profituri din dividende repartizate Consiliului Județean Cluj provin de la SC Univers T, complexul hotelier recent reclasificat de la trei la patru stele și redenumit Hotel Univers****.

Concret, suma care va ajunge în bugetul județului Cluj din dividendele încasate de la Hotel Univers este de 4.172.887 lei, cu 10% mai mare decât valoarea dividendelor provenite de la Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj R.A., în sumă de 3.753.922 lei.

De asemenea, Centrul Agro Transilvania Cluj S.A, va repartiza Consiliului Județean Cluj dividende în sumă de 539.564 lei, în timp ce SC Tetarom SA va vărsa în bugetul județului suma de 304.971 lei.

Amintim în acest context faptul că operatorul regional SC Compania de Apă „Someș” SA nu alocă dividende în mod direct Consiliului Județean Cluj, sumele provenite din redevența și impozitul pe profit fiind folosite pentru alimentarea Fondului „Întreținere, Înlocuire, Dezvoltare-I.I.D.”, constituit în vederea derulării de proiecte de dezvoltare a infrastructurii de apă-canal.

Performanța celor cinci operatori economici aflați sub autoritatea Consiliului Județean Cluj este demonstrată și de profitul net înregistrat. Astfel, doar în 2024, profitul net înregistrat de aceștia are o valoare de cca. 29 de milioane de lei, în timp ce profitul net cumulat în ultimii șase ani, respectiv pe perioada 2018-2024, are o valoare de peste 240.700.000 lei.

 

 

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.