Omenirea stă „la bandă”, ca studenții de pe vremuri

Student fiind, cu mulți ani în urmă, găseam hrana zilnică într-o uriașă cantină studențească, menită să hrănească fără greș mii și mii de studenți hămesiți. Imensa sală cu sute de mese era flancată de două benzi întinse pe toată lungimea. Pe acea bandă studenții așezau tăvile după ce terminau de mâncat, pentru a fi transportate spre ghișeele de debarasare. Iar de-a lungul benzilor se etala comunitatea „bandiștilor”.

Bine înrădăcinați în ambianță, ei erau studenții „bătrâni”, fără bani (dar cu griji…) sau repetenți (situație în care adio bursă!). Și totuși, ei mâncau cât voiau și pe alese… fiindcă selectau de pe neobositele benzi tot ce la poftea inima, și în cantități uluitoare. Fiindcă erau mulți studenți (mai ales studente) care depuneau, cu nonșalanță, tăvile aproape neatinse pe bandă. Iar „bandiștii ” ridicau 2,3,7 sau 10 tăvi, încropind un ospăț pantagruelic.

Poate vă întrebați ce legătură există între traiul „la bandă” și viața noastră, a tuturor, care trăim în prosperitate și răsfăț, fără a trebui să rămânem la mila altora. Este simplu: ne comportăm cu planeta noastră precum „bandiștii” cei șmecheri. Cu alte cuvinte, ne așteptăm să primim totul de gata, și cât mai ieftin, și în cantități nelimitate, reînnoite oricând avem chef. Timp de câteva (puține) secole, ne-a mers. Am putut avea teren și resurse cvasi-nelimitate pentru toate visele noastre megalomane. Mult celebratul „vis american” este întemeiat pe jaf nesimțit și pe risipă cinică. Iar răul cel mare este că întreaga omenire, orbită de strălucirea acelui vis, își dorește să trăiască la fel și să beneficieze de deliciile prosperității fără limite.

Am subliniat aceste idei de nenumărate ori. Acum, fiindcă unii dintre noi (puțini, mult prea puțini) tocmai au celebrat „Ziua Mediului”, este prilejul potrivit să ne apropiem din nou de aceste idei. Fiindcă de-abia acum, în al 12-lea ceas, începem să înțelegem că planeta noastră nu este o bandă generoasă, pe care apar și defilează tot felul de bunătăți, pe care ni le putem însuși prin simpla întindere a mâinii. Dimpotrivă, este o realitate de-a dreptul miraculoasă, care a fost pe deplin echilibrată înainte de intrarea în joc a umanității și care se reînnoiește din ce în ce mai greu.

Banda noastră miraculoasă se mișcă din ce în ce mai încet. Motoarele ei sunt deja obosite.  Acumularea de dioxid de carbon în atmosferă nu este decât simptomul unei suferințe generalizate a ecosferei planetare, care afectează în modul cel mai profund nu numai atmosfera, dar și apele de suprafață (râuri, lacuri), mările și oceanele, ghețarii și calotele glaciare. Și însăși viața noastră, în ultimă instanță.

Fiindcă nu ne intră în cap acest adevăr atât de simplu și de intuitiv: planeta nu este banda miraculoasă de pe care noi culegem ce vrem, cum vrem și când vrem. Referindu-ne doar la țara noastră, constatăm că sunt unii care, totuși, și-au însușit lecțiile de bază. Județul Covasna se laudă cu peste 30% colectare selectivă a deșeurilor (procent pe care nu-l atinge mult lăudatul și împăunatul Cluj). Capitala românească a inovării urbane, comuna Ciugud din Alba, a lansat propria monedă virtuală, CIUGUban, care va servi la recompensarea celor care se implică în reciclarea deșeurilor.

Aceasta este și țara în care arderea deșeurilor importate a devenit un adevărat sport național, confirmând că oamenii sunt capabili de cele mai atroce ticăloșii în numele banului. Aceste arderi, sălbatice de-a dreptul, ridică poluarea aerului în București până la niveluri tipice pentru cele mai aglomerate zone din India sau Africa….Dacă nu putem să poluăm în voie mediul natural arzând munți de gunoaie, atunci măcar să-l golim de viețuitoarele care l-au populat cu mult înaintea noastră! Un grup de 25 de parlamentari ahtiați după vânătoare („nobilul sport” al uciderii criminale a viețuitoarelor lipsite de apărare) a inițiat un proiect de lege care elimină sistemul alocării de cote de vânătoare la păsările migratoare, ceea ce ar putea duce la creșterea de până la 10 ori a numărului de victime înaripate.

Când vezi atât de mult cinism grobian, îți vine să apuci un baston și să-l înfigi în angrenajul benzii nesfârșite și s-o oprești pentru a-i trezi pe profitorii lipsiți de minte. Din păcate, mai nimeni nu înțelege, ceea ce face ca din acest punct de vedere să existe locuri în România care mai seamănă cu cele mai înapoiate și îmbâcsite de gunoaie zone ale planetei. „Ziua Mediului”, prilej de desene prin școli și discursuri rostite de limba de lemn politică, nu este inspiratoare de acțiuni de protecție și vindecare, nici dătătoare de speranțe.

Nu a fost decât un trist prilej de a ne preface că nu știm că trăim la bandă.

 Mihai E. ȘERBAN

Doctor în științe economice, scriitor, om de afaceri, președinte de club sportiv, instructor de arte marțiale. Editorialist cu experiență, analist economic și politic (când i se cere), precum și moralist (de câte ori poate), s-a alăturat echipei de la Media9 pentru a promova o schimbare benefică a modului în care publicul larg percepe, consumă și propagă prestația jurnalistică de calitate.