O nouă pistă de biciclete se va construi la Cluj. Va avea aproape 4 kilometri și două benzi

Autor  admin   în       1 year în urmã  

Consilierii locali vor dezbate în ședința de joi, 3 august, proiectul care privește aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru amenajarea pistei de biciclete Calea Turzii – Observatorului.

7.317.173,03

de lei este valoarea totală a acestei investiții (cu TVA).

Pista va avea o lungime de 3,577 kilometri și o lățime de 2X1,5 metri. Durata de implementare a proiectului este de 18 luni. Finanțarea va fi realizată prin PNRR (Planul Național de Reziliență și Redresare), de la bugetul local și din alte surse.

Piste fără continuitate

În documentație se arată că, deși există unele piste de biciclete proiectate bine, ele nu sunt racordate la rețeaua orașului. Dorința administrației locale este ca până în 2027, cartierele însemnate ale Clujului să dețină o legătură velo sigură și directă cu centrul orașului (Mănăștur, Mărăști, Gheorgheni, Grigorescu).

Municipiul Cluj-Napoca cumulează 35 de kilometri de piste de biciclete (excluzând pistele de agrement din parcuri). Rețeaua este susținută de un bike-sharing de 50 de stații (din care 7 în zonametropolitană) și de parcări de biciclete și rastele amplasate în zone de interes public sau parcări rezidențiale.

Proiectantul general al proiectului este s.c. ArhiBox s.r.l., același care a gândit proiectul parcului din cartierul Zorilor, iar proiectantul de specialitate este biroul Altemis din Dej.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.