O nouă conexiune rutieră între Florești și Cluj-Napoca, propunere la traficul sufocant de pe DN1

Autor  admin   în       5 ore în urmã     567 Vizualizări.  

Un consilier local din Florești a venit în ședința Consiliului local Cluj-Napoca de luni cu o propunere care, în opinia sa, ar putea reduce traficul pe DN1 la orele sale de vârf. 

Conexiunea pleacă din Valea Gârbăului – Florești și ajunge în Drumul Sfântul Ion din Cluj-Napoca (în capătul cartierului Mănăștur). Drumul este deja utilizat de floreștenii care lucrează sau au treburi în Cluj, dar nu este asfaltat, fiind accesibil doar celor cu mașini de teren.

„După cum știți, foarte mulți floreșteni au buletin de Cluj, foarte mulți floreșteni lucrează în Cluj-Napoca, cele două localități sunt lipite, doar că n-avem suficiente drumuri care să ne conecteze. V-aș ruga tare mult să luați în considerare o conexiune între cele două drumuri. După cum vedeți și pe această planșă, este un drum tranzitat de mașini 4X4. Cred că s-ar putea face în câteva luni. Acuma știu că vine Centura metropolitană, care va fi gata în câțiva ani, dar această soluție pentru sute de floreșteni, poate chiar mii de floreșteni ar fi foarte bună și s-ar putea implementa foarte rapid. Faceți cumva să avem această conexiune, că este păcat ca DN1 să fie atât de aglomerat și având această posibilitate să n-o facem”, a transmis consilierul local Daniel Meze din Florești.

Emil Boc s-a interesat de lungimea drumului și de statutul juridic al drumului, dacă e public sau privat, spunând că dacă e privat s-ar putea să fie probleme. „O să-i rog pe colegii mei să analizeze și să discute cu Primăria Florești, să vedem dacă există vreo soluție legală la propunerea dumneavoastră. E teren public sau privat? Că dacă e privat, am intrat în exproprieri și ne trimite în decor ani de zile. Ne trebuie o poză exactă… Eu o să cer Primăriei Florești detalii despre această suprafață ca să vedem, în primul rând, dacă este în regim de domeniu public sau de domeniu privat. După care, dacă ea va fi fezabilă, va fi analizată de către colegii mei”, a transmis primarul Clujului.

Totuși, Emil Boc a fost destul de sceptic privind realizarea acestei noi conexiuni între Florești și Cluj-Napoca, spunând că dacă este o proprietate privată și sunt exproprieri, lucrurile se complică exponențial. „Se termină mai repede centura metropolitană decât drumul acesta”, a mai adăugat Emil Boc.

Primarul că amintit că un alt proiect de infrastructură este deja în lucru pentru a îmbunătăți traficul între Florești și Cluj-Napoca. Este vorba de tronsonul Cluj-Napoca – Florești din centura metropolitană, unde se lucrează pentru lărgirea drumului de la patru la șase benzi.

 

 

 

 

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.