„O gheară de ajutor” și „Star Wars – The Rise of Skywalker”. Seri ca într-un roller coaster, în Iulius Parc
Finalul verii aduce acțiuni distractive, educative și stimulative pentru cei mici în Iulius Parc și mult suspans pentru iubitorii de aventuri. Actorii de la MiniREACTOR au pregătit o nouă piesă de teatru din care copiii vor învăța ce înseamnă presiunea, la ce conduce nesiguranța și cât de importantă este încrederea de sine, iar la Movie Nights fanii Star Wars se pot delecta cu ultimul film al seriei. Ia-ți persoanele dragi și vino să creezi amintiri iconice!
Educația prin cultură nu trebuie să ia niciodată vacanță, așa că actorii de la MiniREACTOR îi așteaptă pe cei mici și în această săptămână la o piesă de teatru în Iulius Parc. De data aceasta, reprezentația este destinată copiilor de peste 6 ani, care vor descoperi povestea „O gheară de ajutor”. Micii spectatori sunt așteptați joi, 25 august de la ora 19.00, pentru a face cunoștință cu Astrid, care este pusă sub presiunea unui examen, stare ce îi este amplificată de o pandemie globală, de școala online și de izolarea în casă. În tot acest timp, unele pisici stau leneșe la soare și torc. Altele, puțin mai harnice, vânează câte un șoricel amețit de căldură. În schimb, Motanul din poveste și-a găsit un scop nobil din ronțăitul de teme, pentru că vrea să cunoască lumea asta mare! Ba nu, sunt două scopuri. Dorește și să dea o gheară de ajutor celor care îl ascultă și sunt curioși să învețe mai multe. Care este legătura între cele două personaje și cum se termină totul veți descoperi în cele 45 de minute de spectacol, a cărui intrare este liberă.
Vineri, Iulius Parc va fi cuprins de acțiune, pentru că pe marele ecran destinat Movie Nights va rula pelicula „Star Wars – The Rise of Skywalker”. Astfel, de la ora 21:00, fanii pot să urmărească cum se încheie aventura familiei Skywalker și să pătrundă încă o dată în linia narativă a epopeei spațiale ce a devenit un etalon SF în cultura populară mondială.
Pentru că serile devin mai răcoroase, păturica este un must, iar de restul ne ocupăm noi întrucât atmosfera este asigurată de Cognizant Softvision Romania, în parteneriat cu ATP Group, Wonderland Cluj Resort și Radio Impuls.