O gară din Cluj se modernizează. Va avea restaurant, bănci „antivandal” și wi-fi

Autor  Ionel Lespuc   în       1 year în urmã     17682 Vizualizări.  

Regionala de Căi Ferate Cluj a scos la licitație modernizarea unei gări importante din județ. Este vorba despre gara Dej. Proiectul face parte din programul de reabilitare a 47 de stații de cale ferată, iar Dejul a fost inclus în cel de-al patrulea lot.

„Este necesară consolidarea și renovarea integrală a clădirii pentru călători, lucrări de reorganizare ale spațiilor existente, astfel încât să se îmbunătățească serviciile oferite publicului călător”, se arată în documentația de atribuire, preluată de platforma licitatia.ro.

Ofertele se pot depune până în 26 septembrie. Câștigătorul va avea la dispoziție nouă luni pentru proiectare și 20 de luni pentru execuție. Așadar, gara ar trebui să fie modernizată până în 2026.

Potrivit caietul de sarcini, clădirea va fi complet modernizată și eficientizată termic, fostul restaurant, acum închis, urmează să se redeschidă, iar peronul va avea dotări la standarde actuale: bănci de tip „antivandal”, automate de bilete, afișaj electronic, wi-fi, panouri informative, panouri publicitare, coșuri de gunoi pentru colectare selectivă, sistem de supraveghere video, difuzoare.

Prețul estimat pentru aceste lucrări este de 32 milioane de lei.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.