O companie din Cluj investește 2,5 milioane de euro în drone inteligente folosite în război, dar și în „dronele viitorului”, care vor putea transporta și pasageri
Compania clujeană producătoare de drone OVES Enterprise lansează Storm Shadow AI, o soluţie AI on-premise, care poate fi integrată pe vehiculele autonome în câmpul de luptă. Compania anunţă investiţii de 2,5 milioane de euro în 2024 pentru dezvoltarea de produse şi extinderea internaţională.
Potrivit site-ului monitorulapararii.ro, fie că sunt vehicule terestre, maritime sau aeriene, acestea pot identifica, urmări şi neutraliza obiective strategice.
O soluție venită după 8 luni de cercetare intensivă
„Storm Shadow AI este o soluţie de inteligenţă artificială, rezultatul a peste 8 luni de cercetare intensivă şi dezvoltare tehnologică, pe care o punem la dispoziţia companiilor de securitate şi apărare care vor avea, astfel, posibilitatea de a implementa sisteme autonome ce pot lua decizii rapide şi precise în scenarii critice. Soluţia a fost posibilă datorită emergenţei la nivel global a unor noi echipamente hardware, a unor evoluţii importante în zona de algoritmi AI, lucruri care au permis antrenarea AI-ului nostru la un nivel fără precedent, facilitând, astfel dezvoltarea unei soluţii AI cu capacităţi superioare”, a declarat, conform sursei citate, Mihai Filip, CEO OVES Enterprise.
Conform sursei citate, pe lângă aplicaţiile militare, soluţia poate fi utilizată şi în aplicaţii comerciale cum ar fi intervenţiile de urgenţă sau livrările autonome de materiale esenţiale către locaţii critice, precum spitalele, având potenţialul de a revoluţiona şi alte domenii, demonstrând, astfel, versatilitatea şi adaptabilitatea tehnologiei.
Dronele viitorului: vor putea transporta pasageri
De altfel, CEO-ul OVES Enterprise, Mihai Filip, declara, în 2023, că pe segmentul comercial, dronele pot avea următoarele întrebuinţări – să livreze truse medicale în locuri ostile, să monitorizeze zone extinse prin camerele performante sau senzori termici, să fie folosite ca releu de transmis date, în cazul în care nu există reţea, să fie folosite în stol pentru a triangula comunicaţii.
„Lucrăm să construim dronele viitorului. Toate dronele noastre au capabilităţi dual use. Pot detecta şi mine în sol, dar pot analiza şi solul pentru agricultură. Pot transporta echipamente militare, dar, în viitor, vor putea transporta şi pasageri. Pot supraveghea şi securiza graniţele, dar pot supraveghea şi traficul. Toate pot fi folosite pe mai multe verticale”, a explicat, anul trecut, Mihai Filip.
Investiții de 2,5 milioane de euro
Pentru 2024, compania păstrează ritmul de investiţii şi anunţă un buget de 2,5 milioane de euro pentru dezvoltarea propriilor produse şi pentru continuarea procesului de extindere internaţională, cu focus pe zonele de Software as a Service, Space and Defense şi Cybersecurity.
Companie înființată în 2015 la Cluj
OVES Enterprise este o companie românească de dezvoltare de software şi producătoare de drone, înfiinţată în 2015 la Cluj-Napoca. Începând cu anul 2019, strategia OVES a inclus oferirea de servicii mai complexe de software development pentru proiecte din zona automotive, eCommerce, fintech, telecom.
Sediul companiei se află pe strada Eugene Ionesco, din Cluj-Napoca. Sursa foto: Google Maps
În prezent, mai bine de jumătate din cifra de afaceri a companiei este generată de proiecte din afara României, ce integrează tehnologii noi din sfera inteligenţei artificiale şi big data. OVES Enterprise are, în prezent, peste 200 de angajaţi şi birouri în România, Germania, Emiratele Arabe Unite, Marea Britanie, SUA şi Norvegia.