Nunta anului. Cel mai bogat clujean s-a căsătorit

Autor  Ionel Lespuc   în       6 years în urmã  

Ştefan Vuza (49 de ani), a cărui avere a fost evaluată de revista Capital în anul 2017, în cadrul celebrului Top 300 (care anul acesta nu s-a mai făcut), la aproximativ 138 de milioane de euro, tocmai s-a căsătorit. Aleasa inimii sale se numește Alexandra Voica și fost manechin al companiei Transilvania Fashion. E tânără și frumoasă, fotografia vorbește de la sine. „Casă de piatră!”, ce altceva poți să spui în asemenea momente?

Vuza este proprietarul societății Serviciile Comerciale Române, al combinatului de produse chimice Chimcomplex Borzești și al Someș Dej, dar are multe alte afaceri. 

Căsătoria nu este singura veste bună pe care o primește Ștefan Vuza. Zilele acestea, combinatul de produse chimice Chimcomplex a primit undă verde de la Consiliul Concurenței pentru achiziția unei mari părți din activele Oltchim, contra sumei de aproximativ 128 de milioane de euro. Finanțarea pentru cea mai mare parte a sumei vine de la banca VTB Europe, cu capital rusesc și sediul în Frankfurt (Germania), potrivit documentației depuse de Vuza. 

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.