Nu putem stăpâni pandemia, ridicăm pragurile
Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat Hotărârea numărul 73 prin care se propune stabilirea unor măsuri necesar a fi aplicate în contextul pandemiei de COVID-19. Având în vederea creșterea numărului de cazuri și contagiunea crescută, CNSU s-a gândit să amâne totuși constrângerile.
Principalele modificări propuse prin acest proiect de hotărâre vizează:
a)         *creșterea pragului incidenței cumulate la 14 zile de la care se aplică măsura interzicerii circulației persoanelor* în afara locuinței/gospodăriei, în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, *de 4/1.000 de locuitori în prezent la 6/1.000 de locuitori*.
b)       *creșterea pragului incidenței cumulate la 14 zile de la care se aplică măsura de limitare a programului de lucru cu publicul* la intervalul orar 5,00-18,00, pentru operatorii economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private, *de 4/1.000 de locuitori în prezent la 6/1.000 de locuitori* cu menținerea excepțiilor în vigoare:
c)          * creșterea vârstei până la care copii sunt exceptați de la obligația prezentării rezultatului negativ* al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, nu mai vechi de 72 de ore, sau rezultatului negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, nu mai vechi de 48 de ore, necesar pentru participarea la activități unde accesul este permis sub această condiție, *de la 6 ani la 12 ani.*
d)         *delimitarea,* la nivelul centrelor comerciale în care își desfășoară activitatea mai mulți operatori economici, a *zonelor de servire a preparatelor alimentare sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, astfel încât să poată fi realizat accesul controlat doar pentru persoane testate, vaccinate și trecute prin boală.*
e)         *introducerea unei noi excepții de la interdicția deplasării în afara locuinței* la nivelul localităților unde incidența cumulată la 14 zile depășește pragul de 6/1000 de locuitori, pentru  *persoanele vaccinate care fac dovada îndeplinirii acestei condiții prin intermediul certificatului de vaccinare sau certificatului digital ale Uniunii Europene privind COVID-19.*