Nu e cale de întoarcere. Casele fără autorizație, cu sentință definitivă, JOS!

Autor  Ionel Lespuc   în       1 year în urmã     1674 Vizualizări.  

Viceprimarul Clujului, Dan Tarcea, a explicat astăzi, din nou, ce se întâmplă cu casele neautorizate. Legea nu s-a schimbat, procesele își urmează cursul, încet, dar și-l urmează, iar la urmă, după sentința judecătorească definitivă, vine ghilotina. Demolarea. Intrarea în legalitate nu este o opțiune, pentru că nu apare în lege. Doar prescripția îi mai poate salva pe unii.

“Am văzut că s-au agitat spritele”, a spus Tarcea, la Napoca Live. Trimiterea este către situația unui cetățean care și-a edificat o casă în Valea Chintăului.

“Noi nu demolăm nicio casă dacă nu există o sentință judecătorească definitivă. Când există o sentință judecătorească definitivă, aceasta devine executorie, adică Primăria are obligația să desființeze acea construcție, fie că vorbim despre o casă, un panou publicitar, o stație de autobuz sau alte lucruri de acest gen. Dacă nu facem acest lucru, ajungem să plătim daune, poate chiar să dăm bani din buzunar. Este răspunderea primarilor, viceprimarilor dacă nu au pus în executare o sentință judecătorească definitivă”, a explicat Tarcea. 

Primăria are în subordinea Poliția Locală, care are un departament de verificare a respectării disciplinei în construcții. Polițiștii locali amendează, dar, potrivit lui Tarcea, nu pot sta de pază ca să urmărească dacă se respectă ordinul de stopare a lucrărilor. Aici este de discutat, probabil polițiștii ar fi putut face mai mult, întrucât în Cluj sunt peste 1.000 de locuințe neautorizate. Unele aparțin unor celebrități din lumea politică sau artistică.

Media9 v-a arătat că oamenii nu înțeleg sau nu le pasă. Și că edifică în continuare fără autorizație, chiar și în centrul Clujului.

Casa înălțată fără autorizație. Proprietar: “De nu veneau (polițiștii locali n.r.), într-o săptămână era gata”

În 2022, la Cluj s-au desființat peste 30 de construcții neautorizate, dar majoritatea au fost panouri sau balcoane. Pe de altă parte, Dan Tarcea a dezvăluit că s-a desființat și un bloc cu trei etaje în Mărăști, dar nu a oferit mai multe detalii.

O familie din Cluj și-a vândut două apartamente pentru a-și construi o vilă. Asta a agitat spiritele. Proprietarul a recunoscut că a început lucrările fără o autorizaţie și a continuat să clădească casa chiar și după ce a fost amendat, în speranţa că va obţine autorizația pe parcurs. Numai că intrarea în legalitate a construcțiilor nu mai există în lege. Aproape 150 de familii care şi-au construit locuinţe ilegale pe Valea Chintăului au aflat că Primăria a obţinut ordin judecătoresc. Și că, iată, construcţiile lor vor fi demolate.

Vă amintiți și cazul domului Valerică, proprietar de casă neautorizată în Sopor. Peste casa lui ar urma să treacă centura metropolitană. Regăsiți articolul mai jos.

Domnul Valerică a dat 75.000 de euro pe casă și va fi expropriat cu vreo 5.000. Demolăm sau mai lăsăm casele neautorizate?

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.