Nu colectați selectiv? Cresc amenzile, să vedem dacă se și aplică

Autor  Ionel Lespuc   în       1 year în urmã     1117 Vizualizări.  

Clujenilor le-a scăpat asta: primarul Emil Boc a cerut Supercom, în precedenta ședință de Consiliu Local, să nu mai ridice deșeurile nesortate. Asta după ce reprezentanții ADI Eco Metropolitan și Supercom au explicat că nu se ridică deșeurile amestecate decât acolo unde nu s-a colectat corect. Deocamdată acest îndemn nu a fost pus în practică.

“Colectarea separată a deșeurilor pornește de la sursă. Astfel, ca operatorul să poată colecta separat deșeurile, acestea trebuie să fie colectate în acest fel de către generatorul de deșeuri. Operatorul de salubritate nu are niciun interes și niciun beneficiu din amestecarea deșeurilor colectate separat de către utilizatori, mai ales că vorbim de același operator și în cadrul operării CMID”, spun reprezentanții ADI Eco Metropolitan.

 

Colectarea deșeurilor neselectat se amendează, potrivit legii, cu sume de până la 300 de lei și este posibil să crească prin hotărâri de Consiliu Local.

“Regulamentul serviciului de salubrizare al județului Cluj (aprobat în 2019) prevede că utilizatorii serviciului (casnici și non casnici) au obligația să colecteze separat, pe tipuri de materiale, deșeurile reciclabile rezultate din gospodăriile proprii sau din activitățile lucrative pe care le desfășoară, în recipiente diferite inscripționate corespunzător furnizate de operatorul Serviciului sau amplasate de acesta în spațiile special amenajate  de autoritățile administrațiilor publice locale, în conformitate cu sistemul de colectare stabilit de acestea și ADI Eco Metropolitan Cluj. Potrivit regulamentului, nerespectarea acestei obligații constituie contravenție, care se sancționează cu amendă în cuantum de 100-300 lei pentru toate categoriile de utilizatori. Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor contravenționale se face de către persoanele împuternicite din cadrul autorităților administrațiilor publice locale”, transmite ADI Eco Metropolitan.

Asociația face trimitere exact la texte de lege:

OUG nr. 133/2022, prin care s-au adus modificări substanțiale la Legea salubrizării localităților nr. 101/2006, precum și Ordinul ANRSC nr. 640/2022 au introdus un regim sancționatoriu sever (tarife/taxe și amenzi) pentru nerespectarea de către utilizatorii serviciului de salubrizare a obligației de a colecta corect deșeurile municipale, în sensul de a le colecta separat, pe tipuri de deșeuri și de a le depune în recipiente dedicate fiecărui tip.  

Prevederi din Legea nr. 101/2006 republicată:
 “Art. 28^14 (5) Autoritatea deliberativă a unităţii/subdiviziunii administrativ-teritoriale sau, după caz, adunarea generală a asociaţiei de dezvoltare intercomunitară are obligaţia să aprobe, în aplicarea dispoziţiilor art. 17 alin. (5) lit. i) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2021, cu modificările şi completările ulterioare, un tarif pentru separarea incorectă a deşeurilor municipale la un nivel de până la 2 ori mai mare decât nivelul rezultat din tarifele cumulate pentru gestionarea deşeurilor municipale.
 Art. 28^15(6) În aplicarea dispoziţiilor art. 17 alin. (5) lit. i) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2021, cu modificările şi completările ulterioare, autoritatea deliberativă a unităţii/subdiviziunii administrativ-teritoriale are obligaţia să aprobe o taxă de salubrizare pentru separarea incorectă a deşeurilor municipale la un nivel de până la 2 ori mai mare decât taxa de salubrizare aplicată utilizatorilor care separă în mod corespunzător deşeurile”.

Astfel, urmează a fi aprobate modificări ale Regulamentului serviciului de salubrizare al județului Cluj, care să cuprindă Procedura de acceptare / colectare de către operator a deșeurilor municipale, care se aplică și în cazul în care utilizatorii separă incorect deșeurile municipale pe care le produc/dețin. De asemenea, urmează ca fiecare UAT să aprobe tariful sanctionatoriu aplicabil în acest caz și tot ceea ce presupune / justifică aplicarea acestuia de către operator”, mai adaugă ADI Eco Metropolitan.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.