Noua „autonomie”. Zicem că nu vindem Transilvania, dar Ungaria o cumpără pe bucăți

În urmă cu ceva timp, politicienii se acuzau unii pe alţii că vor să vândă Transilvania lui Viktor Orban. Un discurs rostit în spaţiul public care a survenit în urma adoptării tacite de către Camera Deputaţilor a proiectului de lege privind autonomia aşa numitului Ţinut Secuiesc, proiect respins ulterior de Senat. Dincolo de politică, Transilvania  chiar ajunge pe bucăți în administrarea Ungariei. Țara vecină și-a făcut un obicei din a cumpăra clădiri reprezentative.

Inițial, la începutul anilor 2000, o mulțime de imobile importante din centrele orașelor ardelene au fost obiectul unor cereri de retrocedare. Solicitanții au fost, de cele mai multe ori, descendenţi ai unor familii nobiliare maghiare sau chiar instituţii bisericeşti maghiare care revendicau în mare parte imobile cu valori exorbitante. Am scris de multe ori despre nelegalitatea unora dintre cererile introduse de către Arhiepiscopia Romano-Catolică de Alba-Iulia. Chiar și așa, instanțele le-au oferit suficiente edificii. Încă mai sunt multe procese în desfășurare.

Dacă procesele durează, cumpărarea este o soluție mult mai rapidă. Statul român are drept de preempţiune, dar nu pare dornic să se implice. Cazul Hotelului Melody, din Cluj, este un reprezentativ: deşi avea drept de preempţiune, statul român nu şi-a exprimat dreptul, astfel încât imobilul a fost vândut celui care a oferit mai mult: Fundaţia Sapientia.

În vazul Hotelului Continental, autorităţile clujene s-au sesizat şi au promis că vor depune toate diligenţele pentru a nu scăpa din mână şi acest imobil situat în centrul Clujului.

Însă astfel de imobile, care de cele mai multe ori sunt dificil de administrat, sau poate necesită reparaţii substanţiale, sunt scoase la vânzare în mod curent la preţuri uriaşe, astfel încât statul român nu are capacitatea să ţină pasul, din motive financiare. Nişa identificată de guvernul ungar pare una în care rezultatele pot veni extraordinar de repede.

Prin urmare, deşi autorităţile române au început să dea semne de revitalizare în domeniul protecţiei patrimoniului imobiliar, capacitatea financiară relativ scăzută în acest domeniu a statului român va crea noi şi noi posibilităţi pentru fundaţiile maghiare de a cumpăra efectiv centrele oraşelor din Transilvania.

Fireşte că actuala criză prin care trecem atât noi, cât şi vecinii vestici a afectat puternic finanţele statului, astfel încât guvernele au fost nevoite să realoce o multitudine de fonduri către sistemele de sănătate, pentru a asigura o bună capacitate a acestora de a continua lupta cu virusul. Chiar şi aşa, Ungaria a reuşit să aloce în continuare sume uriaşe pentru susţinerea proiectelor începute în Transilvania (ca idee, achiziţia Hotelului Melody a costat 5,6 milioane de euro). Atât este de importantă achiziţia de imobile pentru fundaţiile maghiare finanţate de statul vecin.

Să fie clădirile cu semnificaţie culturală din Transilvania mai importante pentru statul ungar decât pentru autorităţile române? Cum a reuşit Ungaria să finanţeze atât de puternic achiziţia de imobile pe teritoriul României în context pandemic, iar autorităţile române se chinuiesc să supravieţuiască din punct de vedere financiar şi se feresc în continuare să finanţeze achiziţii imobiliare importante pentru patrimoniul cultural românesc? Aici vorbim despre ţări care se confruntă cu aceleaşi probleme actuale, cu aproape aceeaşi presiune pe sistemul medical şi cu aceleaşi cheltuieli semnificative pentru a reuşi să lupte cu avansul pandemic.

Nu putem decât să sperăm că autorităţile române vor învăţa ceva din exemplul vecinilor noştri şi vor depune eforturi mai mari decât aceştia în ceea ce priveşte achiziţia imobilelor cu valoare culturală din centrele oraşelor din Transilvania.