„Nimeni nu e uitat”. Case construite pentru 40 de persoane cu probleme medicale. Valoarea investiției: 20 de milioane de lei
Mai țineți minte sloganul lui Emil Boc „Nimeni nu e uitat la Cluj?”. Ei, sloganul ăsta pare a fi preluat și de administrația județeană, condusă de Alin Tișe.
În cazul de față, patru case de tip familial, cu o capacitate de cazare de 10 persoane fiecare, vor fi construite în satul Sălicea, comuna Ciurila. De aceste locuințe vor beneficia 40 de persoane adulte cu dizabilități, care sunt instituționalizate în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Cluj.
1
hectar reprezintă suprafața pe care va fi dezvoltată această investiție.
Administratorul județului Cluj, Alin Tișe, a inițiat un proiect de hotărâre ce vizează aprobarea indicatorilor tehnico-economici în vederea construirii celor patru locuințe protejate în comuna Ciurila. De acestea vor beneficia 40 de persoane adulte cu handicap instituționalizate în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Cluj.
DECLARAȚIE
„Ceea ce ne propunem este ca, prin intermediul unor locuințe special concepute, să creștem calitatea vieții persoanelor cu dizabilități instituționalizate, prin integrarea acestora în cadrul comunității, promovarea inițiativei proprii și a auto-gospodăririi”.
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj
Conform CJ Cluj, proiectul vizează construirea, pe o suprafață de 1 ha din Sălicea, comuna Ciurila, a patru case de tip familial, cu o capacitate de cazare de 10 persoane fiecare.
Potrivit sursei citate, locuințele vor fi compartimentate, utilate și mobilate modern, scopul urmărit fiind îmbunătățirea substanțială a nivelului de îngrijire și asistență.
19.041.810
de lei reprezintă valoarea totală a investiției de la Sălicea, comuna Ciurila.
Conform sursei citate, în cadrul acestor lucrări, beneficiarii vor avea posibilitatea să realizeze activități de bază ale vieții zilnice și să dobândească competențe, abilități și deprinderi menite să faciliteze integrarea sau, după caz, reintegrarea din punct de vedere socio-profesional.
Valoarea totală a investiției este de 19.041.810 de lei, din care 13.104.140 lei reprezintă valoarea construcțiilor, finanțarea urmând a fi asigurată din bugetul propriu al Consiliului Județean pe anul 2024 – sumele fiind rambursabile prin Programul de Interes Național (PIN) și din alte surse constituite potrivit legii.