Nicușor Dan a depus jurământul: „România are nevoie de o schimbare profundă”

Noul președinte al României, Nicușor Dan, a depus astăzi jurământul și a susținut un discurs în fața Parlamentului, în care a mulțumit cetățenilor pentru implicare și a conturat direcțiile principale ale mandatului său.
„Societatea românească și-a demonstrat ei înseși că este vie și puternică”, a spus șeful statului, adresându-se tuturor românilor – din țară, din diaspora și din Republica Moldova. El a subliniat că schimbarea trebuie să vină din interiorul statului, dar cu sprijinul unei societăți civile active: „Statul român are nevoie de o schimbare fundamentală, bineînțeles în limitele statului de drept”.
Pe termen scurt, președintele a indicat deficitul bugetar ca principal risc: „Statul cheltuiește prea mult față de ce își poate permite. Această chestiune poate pune în discuție stabilitatea financiară”. În acest context, a cerut partidelor să colaboreze pentru formarea unei majorități parlamentare care să-și asume reforme fiscale urgente și un mesaj clar de stabilitate pentru piețele și investitorii internaționali.
Pe termen lung, Nicușor Dan a prezentat o agendă amplă de reforme:
- Administrativ: reducerea birocrației, digitalizare, reformarea accesului și promovării în funcția publică, reorganizare teritorială și schimbarea sistemului electoral;
- Economie: combaterea evaziunii, eficientizarea cheltuielilor, profesionalizarea conducerii companiilor de stat, dezvoltarea infrastructurii agro-industriale și irigațiilor, acces mai simplu la fonduri europene;
- Sănătate: digitalizarea sistemului, echilibru între medicina de familie și spitale, investiții în infrastructură, extinderea centrelor pentru tratarea dependențelor, sprijin pentru personalul medical din mediul rural;
- Educație: creșterea atractivității meseriei de profesor, gândire critică în școli, corelarea cu piața muncii, prevenirea abandonului școlar;
- Justiție: combaterea corupției, reforma Inspecției Judiciare, accelerarea soluționării dosarelor, modificarea procedurilor de promovare în magistratură;
- Mediu: întărirea Gărzii de Mediu, reformă la Romsilva, control mai eficient al deșeurilor și preocupare pentru dezvoltarea urbană;
- Cultură: acces național la cultură, promovarea patrimoniului și a culturii contemporane ca resurse de prestigiu;
- Social: reforma pensiilor și prestațiilor sociale, servicii de îngrijire de lungă durată, combaterea violenței domestice, eliminarea obstacolelor în calea participării femeilor pe piața muncii.
„Nu va fi despre trecut, ci despre viitorul imediat al României”, a concluzionat Nicușor Dan