Nici cu executorul! Primăria nu a reușit încă să intre în posesia spațiilor sale din Piața Mărăști

Primăria Cluj-Napoca a transmis, în urma unei solicitări formulate de Media9, că imobilele de pe Bulevardul 21 Decembrie 1989 nr. 148A vor fi trecute în proprietatea municipiului, imediat după finalizarea procedurii de evacuare. Este vorba despre spații comerciale din Piața Mărăști, a căror perioadă de concesiune s-a încheiat acum vreo 5 ani.
În prezent, acțiunea de evacuare este derulată de executorul judecătoresc în Dosarul execuțional nr. 154/2023. Sunt vizați patru pârâți, dar și alte persoane fizice și juridice care ocupă clădirile deși contractul de concesiune a expirat de mult.
„După finalizarea procedurii se va proceda la radierea dreptului de concesiune și întăbularea în proprietatea Municipiului Cluj-Napoca a construcțiilor”, precizează administrația locală.
Deși instanța a decis din ianuarie 2025 evacuarea definitivă a spațiilor (dosar nr. 12972/211/2023/a2), executarea efectivă a fost întârziată de diverse tertipuri procedurale. Sentința este explicită: imobilul trebuie restituit „liber de orice persoane sau bunuri”.
Totuși, executarea silită a fost suspendată provizoriu în baza unui alt dosar (nr. 12930/211/2023), pe fondul unei noi expertize tehnice solicitate – fără legătură directă cu fondul cauzei, dar suficientă pentru a amâna aplicarea hotărârii.
Între timp, spațiile au fost închiriate „la liber”. Deși nu mai aveau niciun drept legal asupra imobilelor, ocupanții au continuat să subînchirieze spațiile comerciale către alte firme, încasând chirii consistente, de ordinul miilor de euro, ca și cum ar fi fost în continuare proprietari.
În primă fază, Direcția Sanitar-Veterinară (DSV) a emis autorizații de funcționare pentru chiriași, pe baza documentelor prezentate de aceștia. Inspectorii nu au constatat nereguli pe linie sanitară. Situația s-a schimbat însă în aprilie 2025, când DSV a primit un răspuns clar din partea Primăriei Cluj-Napoca, confirmând lipsa unui titlu legal de ocupare. În urma acestui răspuns, DSV a pus lacătul pe ușile spațiilor respective.
Primăria mai arată că nu ia în calcul schimbarea expertului judiciar, „deoarece astfel s-ar tergiversa judecata cauzei”. Autoritățile locale așteaptă finalizarea procedurilor pentru a întabula clădirile în patrimoniul municipiului și a restabili controlul asupra amplasamentului.